Confidenţialitate



Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor


Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor

Reprezentanții Guinness World Records au omologat recordul stabilit de Teatrul EXCELSIOR pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume. Aceasta a fost construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri.

„Este o mare onoare și bucurie să fim în Cartea Recordurilor. Pentru noi, este cu atât mai important cu cât recunoașterea a venit pentru spectacolul Vlaicu Vodă, un proiect special, dedicat Centenarului Marii Uniri, la care a lucrat cu responsabilitate și dedicare o echipă formată din peste 700 de artiști și tehncieni.

Cred că, alături de aplauzele publicului, această recunoaștere este cea mai mare bucurie pe care Teatrul EXCELSIOR și-o putea dori în acest moment aniversar.”, a transmis Adrian Găzdaru, managerul Teatrului EXCELSIOR.

Spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru, a făcut parte dintr-o producție-eveniment care și-a propus să ofere o experiență teatrală complexă, desfășurată pe parcursul unei zile întregi, ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Constituției din București, în perioadele 8 – 10 iunie și 22 – 26 august 2018, între orele 10:00 și 22:30.

Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum șase veacuri.

Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meșteșugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera tipic medievală.

Foto: Vlad Catană


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…