Teama de a greși: învățată sau înnăscută?

Ideea că o greșeală este ceva rușinos este una în care începem să ne încredem cu trecerea timpului. Copiii mici încearcă lucruri în mod continuu: se împiedică, greșesc și încearcă din nou până au succes, fără a fi preocupați de modul în care arată în fața celorlalți. Pe măsură ce cresc, însă, intervin circumstanțe în care ideea că greșelile sunt rușinoase este accentuată: colegi răutăcioși, profesori stricți, sistemul de notare de la școală și liceu… Teama de a greși nu este ceva înnăscut, însă este implementată în majoritatea persoanelor prin modul în care mediul în care trăim reacționează la greșeli.

Formele de teamă înnăscute
Din perspectivă evoluționistă, nu toate formele de teamă sunt învățate: oamenii au o tendință să evite situațiile care ar putea avea consecințe negative. Creierul nostru se ocupă cu identificarea amenințărilor în funcție de experiențele anterioare care au avut consecințe nefavorabile. De exemplu, dacă atingem ceva fierbinte și ne ardem, a doua oară când vedem același obiect vom avea mai multă grijă să menținem o distanță sigură.
Acest mecanism este unul datorită căruia specia umană a supraviețuit până în acest punct, arătându-ne faptul că frica poate fi, în multe cazuri, în favoarea noastră. Însă, problema apare atunci când același mecanism este aplicat unor situații în care pericolul este doar social. Atunci, frica nu ne mai protejează, ci ne copleșește cu întrebări: „ce vor crede despre mine?” „Mă voi face de rușine?”… În aceste cazuri, greșeala nu ne pune în pericol, dar reacționăm la anticiparea ei ca la o amenințare.

Cum suntem învățați să privim greșelile?
Psiholoaga Carol Dweck explică, prin conceptul „growth mindset”, că greșelile sunt o resursă indispensabilă de care ne folosim în procesul nostru de dezvoltare. Persoanele care văd abilitățile ca fiind dezvoltabile văd greșelile și provocările ca fiind utile și normale, în timp ce dacă avem impresia că inteligența și talentul sunt trăsături fixe și predeterminate (precum spune „fixed mindset”), o greșeală este destul cât să ne facem ideea că nu merită să mai încercăm. De aceea aceeași greșeală poate instiga reacții diferite pentru fiecare persoană în parte, depinzând de modul în care a fost crescută și „mindset”-ul pe care îl are.

Este normal să nu ne placă să greșim, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne fie frică
Greșelile pot fi jenante, neplăcute și descurajante chiar și pentru cei determinați să continue să încerce. Însă, atunci când în peisaj intervine o frică paralizantă de a greși, care ne îngheață în fața a orice este nou, acest disconfort se transformă în ceva dăunător. Împietrirea în fața oricărei oportunități de a crește pentru a evita greșelile și momentele „rușinoase” este, într-un final, poate chiar mai dificilă decât trecerea peste această frică.
Dacă rămânem blocați într-un singur loc dintr-o frică de a ne împiedica de-a lungul drumului, atunci nu vom reuși să ne bucurăm de restul peisajelor la care am putea ajunge: obiectivul nu ar trebui să fie un drum lin și fără căzături către o destinație rapidă, ci plăcerea parcurgerii acestuia și lecțiile pe care le învățăm pe acest parcurs. Într-un final, trebuie să alegem dificultatea pe care o vom înfrunta: greșelile care ne ajută să creștem, sau regretul că nu am încercat niciodată pentru că ne-a fost frică.

Autor: Ștefania Marta Irimia