Confidenţialitate


Tânărul român care a adus în țară sute de refugiați din sudul Ucrainei: „Noi suntem pentru ei mană cerească” | AUDIO


Tânărul român care a adus în țară sute de refugiați din sudul Ucrainei: „Noi suntem pentru ei mană cerească” | AUDIO

Criza refugiaților din Ucraina, care ia amploare de la o zi la alta, ascunde și întâmplări frumoase cu eroi necunoscuți. Sunt români care au curajul să treacă granița pentru a-i aduce din zonele de conflict  pe ucrainienii care cer ajutor. Europa FM l-a descoperit, la Isaccea, pe Dragoș Florin Pavăl, un tânăr care a adus în România sute de refugiați din sudul Ucrainei, femei gravide, mame cu copii și vârstnici.  

Dragoș Pavăl este primul român care, de la începutul războiului, a intrat în Ucraina pentru a aduce refugiați în România. Este un tânăr din Focșani, căsătorit, are un băiețel de 7 ani, iubește fotbalul și are mulți prieteni.

L-am întâlnit la Isaccea. În autocarul cu care venea de la Odessa, avea zeci de mame și copii. Nu era primul transport. Spune că a început imediat după ce pe rețele sociale „o persoană gravidă în opt luni și jumătate căuta transport în România. Și eu cu mașina am plecat de acasă seara și am adus două gravide și încă șase persoane”.

Dragoș face parte dintr-o asociație de voluntari pentru Ucraina. Au închiriat autocare, adună bani pentru combustibil și pleacă după refugiații din regiunea Odessa.

Până acum, pe drum, nu au mari probleme, explică tânărul:

„Foarte multe baraje, de la armată, poliție, la fiecare intrare în oraș, sate, ne oprește, ne controlează pe fiecare în parte, tot, nu scapă nimic. În schimb, drumul este foarte liber.”

Locul de întâlnire cu refugiații este centrul comercial din Odessa. De acolo, îi ia Dragoș Pavăl și alți voluntari ai asociației. „Trebuie să îi ajutăm”, spune, el, zâmbind:

„-Și nu v-a fost teamă?

-Nu, nu. Se aud bombardamente, tancuri, tot timpul, la fiecare pas, dar nu a fost nici un fel de problemă până acum”.

Transportul refugiaților este gratuit, subliniază Dragoș:

„-În schimb, se face abuz mare pe taxiuri acolo, îi jupoaie la bani. De la Odessa la Palanca, sunt 70 de kilometri, le ia 500 -600 de euro.

-Și de la Odessa aici?

-Până aici le ia 3.000-4.000 de euro. Noi suntem pentru ei mană cerească”.

Dragoș Pavăl nu vrea să spună numele asociației de voluntari care pleacă după refugiați în Ucraina. „Tot ceea ce facem, facem doar pentru noi, nu pentru reclamă”, spune tânărul. A plecat apoi la Focșani pentru a ieși din țară, pe la Albița, după alți refugiați.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ghiulfer Predescu

Citește și: Adăposturile antiaeriene din România, oricum prea puține, sunt pline de murături, conserve și vechituri. DSU cere pregătirea lor | VIDEO

Citește și: Reportaj. Ce cred ucrainenii despre Putin: „Este al doilea Hitler, nu are ce căuta aici” / „Cu dinții l-aș prinde dacă aș putea” | AUDIO


Ultimele stiri
Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează