Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Ministerul Educației propune noi modificări în stabilirea numărului de clase în școli pentru următorul an școlar. Acestea vor fi diferite în funcție de locul unde se află școala: în mediul rural, urban și municipii. La orașe numărul ar putea crește, iar în municipii oficialii iau în calcul reducerea cifrei. Acolo unde sunt puțini elevi în clase paralele, autoritățile iau în calcul comasarea acestora.
Proiectul prevede că numărul de clase pregătitoare sau de a V-a din următorul an școlar va fi stabilit în funcție de câți elevi vor fi – în medie – într-o clasă.
Acum, cifra este de 18 pentru învățământul primar și 20 pentru cel gimnazial. Dar ar putea fi modificată.
În mediul urban, de exemplu, numărul de clase pregătitoare va fi stabilit prin raportul dintre copiii care împlinesc șase ani până la finalul anului viitor și cifra maximă prevăzută într-o clasă – 24.
Astfel, în școlile gimnaziale și licee din orașe, numărul locurilor va fi suplimentat. Cu cel puțin trei elevi, prevede proiectul Ministerului Educației.
Pe de altă parte, în municipii, această cifră ar urma să fie mai mică. Cu cel mult doi elevi.
Oficialii iau in calcul comasarea claselor paralele cu puțini elevi.





