Confidenţialitate


Tulcea: Sute de hectare de porumb, distruse de invazia de lăcuste. Autoritățile au luat măsuri pentru a preveni alte pagube | VIDEO


Lăcuste pe porumb

Invazie de lăcuste pe terenurile agricole din județul Tulcea. Sute de hectare de porumb au fost distruse de roiuri de lăcuste în apropierea localităților Măcin și Greci. Autoritățile din Tulcea au dispus măsuri de urgență pentru prevenirea devastării altor culturi agricole din zonă.

Alerta a fost dată de primăriile Măcin și Greci, care au semnalat la Prefectura Tulcea că, în apropierea lacului Slatina, la limita dintre cele două localități, câmpurile de porumb sunt invadate de lăcuste. Terenurile agricole erau aproape distruse de insectele devoratoare, spune prefectul de Tulcea Dan Munteanu.

„Este vorba de aproximativ 300 de hectare afectate. În cel mai scurt timp, prin mijloace aviatice se va efectua dispersarea substanței de combatere a dăunătorilor în arealul afectat”, a spus prefectul de Tulcea, Dan Munteanu.

Invazie de lăcuste în Tulcea

Sursa foto: Prefectura Tulcea

Situația în teren a fost analizată de reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar, ai Direcției Agricole și ai Parcului Național Munții Măcinului. S-a dispus de urgență constituirea Comisiei Județene pentru Combaterea dăunătorilor agricoli.

„O comisie va evalua pagubele, suprafață, zone afectate, număr de fermieri și vom face demersurile necesare”, a mai spus Dan Munteanu.

Și în urmă cu 20 de ani, sute de terenuri agricole din județele din sud estul țării au fost devastate de lăcuste. Autoritățile au intervenit rapid și au imprăștiat cantități uriașe de insecticid.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Secetă extremă în Moldova, Dobrogea și Muntenia. ANM: „Deceniul 2021-2030 debutează cu un an excesiv de secetos”. Cum sunt afectate culturile de cereale | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…

Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…

Sute de primari și-au arătat nemulțumirea privind reforma administrației publice în cadrul ședinței Asociației Comunelor din România. Sindicaliștii…

România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul? | VIDEO