Un bunic din Australia a devenit milionar după ce a încasat un bilet de loterie – în valoare de 1…
Tenismanul român, al 124-lea în clasamentul ATP, a obținut una dintre cele mai bune performanțe ale carierei, după l-a învins…
Primăria Timişoara a făcut demersurile pentru înscrierea municipiului pentru titlul de Capitală Europeana a Tineretului în anul 2020, prin trimiterea…
Proiectul de lege depus de fostul deputat Remus Cernea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost adoptat astăzi,…
Camera Deputaţilor a adoptat astăzi o propunere legislativă care prevede instituirea Zilei naţionale a pădurilor în data de 25 martie,…
Cel puţin 12 persoane au fost rănite după ce un car alegoric s-a prăbuşit marţi dimineaţă pe Sambadromul din Rio…
Premierul Noii Zeelande, Bill English, a declarat luni că țara sa trebuie să se bazeze pe muncitori imigranți, deoarece mulți…
Senatul a aprobat marți ordonanța de urgență prin care Ministerul Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh, primește 30 de miliarde de…
Un contabil care era ocupat cu publicarea de mesaje pe Twitter a reuşit să anihileze procedura meticuloasă aflată în spatele…
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce Curtea Constituțională a decis luni că…
S-au stabilit prețurile biletelor la meciul România – Danemarca, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018. Federația Română de Fotbal anunță…