Confidenţialitate


Tăriceanu cere demisia șefei DNA: Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții


Tăriceanu cere demisia șefei DNA: Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce Curtea Constituțională a decis luni că a existat un conflict juridic între Guvern și Ministerul Public în urma dosarului privind ordonanța 13.

Într-o postare pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu, crede că șefa DNA ”a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist”.

Șeful Senatului a mai scris că schimbarea trebuie să înceapă cu o curăţire a acestor ”instituţii nedemocratice”.

Mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu:

”În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi: corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe.

Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții. Opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informații compromițătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcția lor: au acționat abuziv, în logica cuiva care știe că are puterea absolută. De asemenea, au ieșit la suprafață informații legate de protocoale dintre SRI și DNA care depășesc cu mult cadrul legal de relaționare între cele două instituții. De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalități de acțiune instituționale, se vede cum cancerul corupției de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curățire nu mai poate fi amânată.

În același timp, decizia CCR trebuie să aducă în prim-plan și încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Decizia nu este, propriu-zis despre aceste drepturi, dar încălcarea lor este un efect nedorit al beției de putere. Am speranțe că eforturile mele, alături de reprezentanții asociațiilor de magistrați și o serie de voci din societatea civilă, vor da roade. În România de astăzi, drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, telefoanele cetățenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovați sunt hăituiți de justiția care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate și eu voi continua să acționez pentru a le schimba.”


Ultimele stiri
Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează