Confidenţialitate


Senatul aprobă ordonanța 6, care acordă 30 de miliarde de lei ministerului condus de Sevil Shhaideh


Senatul aprobă ordonanța 6, care acordă 30 de miliarde de lei ministerului condus de Sevil Shhaideh

Senatul a aprobat marți ordonanța de urgență prin care Ministerul Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh, primește 30 de miliarde de lei între 2017 și 2020.

Documentul a trecut fără probleme, deși a fost aspru criticat de opoziție care l-a numit la fel de nociv precum ordonanța 13 de modificare a codurilor penale.

Legea de aprobare a ordonanței a trecut de Senat cu 65 de voturi pentru și 39 împotrivă.

Proiectul de lege a ordonanței 6 va merge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz.

PNL, USR și PMP au fost partidele care au votat împotrivă.

OUG 6 reprezintă certificatul de naştere al Guvernului Grindeanu pentru o cofetărie. Dar cofetăria aceasta are doar locaţie şi mese, prăjiturile nu există, acestea reprezintă 30 de miliarde de lei. Acest Guvern alocă 30 de miliarde pe care nu le are, prin credite de angajament, se doreşte atragerea primarilor prin această alocare discreţionară. Să se gândească PSD că în anii anteriori exista o altă doamnă ministru pe care o blamau că are la dispoziţie patru miliarde de lei. Felicitări, aveţi şase miliarde, a fost un exemplu bun”, a spus un senator PNL, care a făcut referire la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării.

Senatorii USR au numit ordonanța 6 ”o şaorma cu de toate”.

Iar senatorul PMP, Traian Băsescu, a atras atenţia că ordonanța 6 favorizează clientela PSD şi conţine prevederi care fac partidul condus de Liviu Dragnea ”profund compatibil cu DNA”.

Traian Băsescu a mai acuzat PSD că scoate regulile din circulaţie şi face ”PSD rules”.

”Din păcate, un lucru care se declară bun şi benefic este stricat de prevederi care să favorizeze clientela politică. Este stilul PSD dintotdeauna. Vorbiţi de 30 de miliarde credite de angajament şi în acelaşi timp vreţi ca 400 de milioane de lei destinaţi drumurilor comunale să fie distribuiţi la bunul plac al preşedinţilor CJ către primarii care solicită. Iarăşi scoateţi regulile din circulaţie şi faceţi PSD rules. Pentru un an, abrogaţi sau suspendaţi limitarea cheltuielilor ce pot fi angajate în 2017. Din nou, o prevedere care vă face profund compatibili cu DNA”, a spus Traian Băsescu.

În schimb, senatorii PSD au sărit în apărarea ordonanței. Potrivit acestora, vor exista fonduri pentru şcoli, creşe şi grădiniţe, dar şi pentru repararea de unităţi sanitare sau reabilitarea de drumuri, poduri şi podeţe.

”Este un program aşteptat de toţi primarii, indiferent de culoarea politică”, a spus senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

Ce prevede OUG 6

Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, primeşte credite de angajament în valoare de 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020.

Potrivit documentului, banii vor putea fi folosiţi pentru finanţarea a 9.500 de obiective de investiţii, din care 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare / extindere / reabilitare / modernizare / dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional.

 


Ultimele stiri
Gheorghe Hagi revine pe banca naționalei României la primul meci oficial: „Obiectivul numărul unu este să câștigăm grupa”…

Ce sunt stelele căzătoare?

Valurile de căldură au provocat pierderi de 43 de miliarde de euro în Europa. Doar o mică parte…

CCR discută astăzi contestațiile la Legea integrității și legea pentru conservarea biodiversității. Miza: peste 1,5 miliarde de euro…

Ilie Bolojan, reacție după criticile magistraților privind întâlnirea cu șefa CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar…

Secția de recuperare neuromusculară de la Bagdasar-Arseni, închisă după ce au fost găsite ploșnițe | AUDIO

SONGS OF SUMMER 2026: piesele care au dat ritmul acestei veri

Berzele: cum se întorc mereu la același cuib?

Președinții Curților de Apel cer clarificarea scopului întâlnirii dintre președinta CCR și premierul interimar | AUDIO

Spiritul de competiție încurajat la școală: ne pregătește pentru viața reală?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează