Plafonarea adaosului comercial pentru produsele de bază va fi prelungită cu încă trei luni, anunță Ministrul Agriculturii. De asemenea, pe…
Directorul general al J.P. Morgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, a avertizat că lumea traversează „cea mai…
Guvernul a aprobat azi o Ordonanță de Urgență pentru gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile din FEADR și FEGA pentru…
PIB-ul global anual este amenințat în proporție de 60% de criza apei, anunță WWF, Fundația Mondială a Naturii, în prima…
Șapte din zece români se tem că ar putea deveni victime ale fraudelor online. De altfel, patru din zece români…
Cârnații, toba, cozonacul și alte preparate tradiționale pe care românii le consumă de Crăciun ar putea fi incluse în lista…
Consumul de energie electrică în economie, adică în sectorul companiilor, a scăzut cu 5,4 % în primele opt luni ale…
Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreşedinte al PNL pe probleme de strategii politice, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea…
În Vrancea, patria podgoriilor, culesul e aproape de final. Un an mai bun pentru viticultură decât 2022, în ciuda secetei,…
În ultimul an – cel mai mult s-au scumpit detergenții, produsele din carne și berea, potrivit datelor Institutului Național de…
Întoarsă de Curtea Constituțională, Legea Pensiilor Speciale a fost rediscutată azi în Senat. Unul dintre amendamentele votate azi prevede că…