Confidenţialitate


Știrea Verde: Cum putem ajuta planeta consumând mai puțină carne


Știrea Verde: Cum putem ajuta planeta consumând mai puțină carne

Am vorbit săptămâna trecută despre cum putem fi mai sănătoși, schimbându-ne obiceiurile alimentare.

Acum aflăm cum putem ajuta şi planeta, consumând mai puțină carne.

Ştiați că zootehnia și abatorizarea sunt responsabile pentru 51% din emisiile de gaze cu efect de seră? O cantitate mai mare decât întreaga industrie de transport.

În plus, aproape 30% din consumul mondial de apă merge în zootehnie. Studiile au arătat că producerea unui kilogram de carne necesită 18.500 de litri de apă și cauzează 80 de kilograme de emisii de dioxid de carbon.

În ritmul acesta, efectul de seră creat de zootehnie devine ireversibil. Un kilogram de mazăre necesită cu 87% mai puțină apă decât un kilogram de carne. Iată cum și „ceea ce pui în farfurie poate schimba lumea”.

De aceea, alege Verdino, varianta mai sănătoasă și sustenabilă a mâncărurilor tale favorite.
Sunt produse românești care imită atât de bine gustul și textura cărnii, încât nu vei avea nicio frustrare în termeni de gust sau la gătit.

Iată, pe verdinoshop.ro și în marile rețele comerciale, găsești mici, cârnați și burgeri din proteină de mazăre, dar și alternativa vegetală la carne tocată de porc, cu care să-ți pregăteșți sarmale, chiftelute sau ciorbă de perișoare.

Inclusiv Gouda sau Emmentaler vegetale pentru gustări, sandvișuri sau pizza… ori alternativa vegetală la bacon afumat: o inovație cu proteină de mazăre, fără soia, fără organisme modificate genetic, alergeni sau fosfați.

Proteinele extrase din plante și “carnea” din mazăre nu sunt doar un trend, ci soluții viabile pentru un viitor mai bun.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu