Confidenţialitate

Ștefan Bursuc, în dialog cu dr. Mihaela Bilic: O cantitate limitată de grăsimi animale, corelată cu o sănătate mai bună / Dacă anumite produse sunt făcute de om, fii mai reticent. Dacă le-a făcut natura, ia-le | VIDEO

Directorul de vânzări al Europa FM – Ștefan Bursuc – a fost invitatul Mihaelei Bilic în emisiunea „Frecvența Gustului” la Europa FM. Despre relația sa cu mâncarea, Ștefan Bursuc mărturisește că aceasta a trecut prin mai multe etape. El a fost o perioadă vegetarian, după ce medicii l-au diagnosticat cu sindromul WPW și i-au interzis temporar să mai consume sare. Ceea ce l-a determinat însă să renunțe o vreme la consumul de carne au fost informarea și spiritualitatea. La sfârșitul acestei călătorii, Ștefan Bursuc spune că a învățat două lecții importante despre longevitatea vieții: să pună accent pe mișcare și să aibă o alimentație de bună calitate, bazată pe gătitul acasă și pe ingrediente provenite din natură. „Dacă le-a făcut un om, fii mai reticent. Dacă le-a făcut natura, ia-le. Pentru că elementele pe care le-a făcut natura nu îți pot crea o dependență de mâncare”, spune Ștefan Bursuc.

Ștefan Bursuc: „În spatele aceste motivații a fost ceva legat de sănătate”

Mihaela Bilic: Poate nu toată lumea știe că ești un vegetarian convins. Pentru mine acest capitol e o provocare. Eu sunt anti-vegetariană și întotdeauna am vrut să cunosc motivația și argumentația și, de ce nu, trăirile din spatele unei astfel de decizii care mie mi se pare complicată și limitativă.

Ștefan Bursuc: „Vreau să încep discuția prin a-ți spune că nu mai sunt vegetarian. Am trecut prin mai multe faze de a înțelege relația mea cu dieta. În spatele aceste motivații a fost ceva legat de sănătate. Am avut de mic o problemă cu inima. De la 15 ani aveam niște palpitații și nu au reușit să mă diagnosticheze decât la 35 de ani. Atunci, am văzut că am un sindrom numit WPV și necesita o intervenție chirurgicale pe inimă. Am făcut-o, iar acum sunt perfect normal”.

Mihaela Bilic: Ea primea niște impulsuri electrice anapoda și atunci se apuca și bătea cât să te sperie.

Ștefan Bursuc: „Îmi aduc aminte că în liceu mergeam la bibliotecă și împrumutam cărți de nutriție”.

Ștefan Bursuc: „Ce îmi doresc eu de la viață? Îmi doresc să fiu sănătos. Îmi doresc să mă trezesc dimineața și să n-am o senzație de oboseală”

Mihaela Bilic: Dar de ce te-ai gândit la mâncare?

Ștefan Bursuc: „A fost la îndemâna mea, de copil de liceu de clasa a IX-a. Poate probabil și împins de faptul că unul dintre medici mi-a dat un regim de o lună de zile fără sare. Că sarea e corelată cu creșterea tensiunii. Impulsul acesta a generat o căutare de 20 de ani […]. Ce îmi doresc eu de la viață? Îmi doresc să fiu sănătos. Îmi doresc să mă trezesc dimineața și să n-am o senzație de oboseală. Să am un tonus normal, deși sunt un pic așa subponderal la nivel de greutate”.

Mihaela Bilic: Probabil și felul tău de a fi este unul agitat și consumator.

Ștefan Bursuc: „Exact. Și moștenirea genetică este una de schelet din acesta foarte subțire”.

Ștefan Bursuc: „O cantitate limitată, deci nu exclusivă, de proteine și de grăsimi animale este corelată cu o sănătate mai bună”

Mihaela Bilic: Schimbările pe care noi le putem face asupra organismului sunt unele limitate și că de la un punct încolo el face ce știe, nu ce vrem noi. Pe măsură ce ai aprofundat subiectul nutriție, de ce ți-a trecut prin cap că fără produse animale ar fi mai bine?

Ștefan Bursuc: „Influența a venit din două direcții. Una a fost din ceea ce am înțeles eu din lucrurile pe care le-am văzut. Că o cantitate limitată, deci nu exclusivă, de proteine și de grăsimi animale este corelată cu o sănătate mai bună. Și aici aș vrea să recomand tuturor românilor o carte scrisă de domnul doctor Leon Dănăilă, pe care eu am citit-o. Absolut senzațională. Are capitole în care tratează separat alimentația, educația fizică, cea cognitivă. Recomand ultima carte: <<Secretul longevității creierului>>. Dânsul declară că a efectuat 40.000 de intervenții chirurgicale. Dânsul zice la fel: lungimea vieții este corelată cu cantitatea de carne pe care o mâncăm în timpul ei. Nu o exclude. Spune clar: niciun aliment nu este otravă, dar trebuie să fim atenți”.

Ștefan Bursuc: Am devenit vegetarian după ce am parcurs atât o călătorie în știință, cât și o călătorie în spiritualitate

Mihaela Bilic: Dar doza face otrava – spun nutriționiștii.

Ștefan Bursuc: „Un alt motiv care m-a făcut să fiu vegetarian a fost că eu am avut o călătorie în știință și am avut și o călătorie în spiritualitate. Și am fost într-o tabără de meditație Vipassana de 10 zile. Te învață să meditezi. Eu o călătorie în interiorul tău. Când am ieșit de acolo, am înțeles că granița între mine și univers nu există. Ei au ca filosofie vegetarianismul datorită faptului că vor să protejeze animalele și să nu inducă suferință dacă nu este necesar”.

Mihaela Bilic: Dar știi că violența și cruzimea fac parte din viața reală.

Ștefan Bursuc: „Da, dar dacă eu pot alege să nu sacrific o vietate, nu o fac”.

Ștefan Bursuc: „Paradoxal, noi, oamenii, am duce-o mult mai bine cu mult mai puțină mâncare”

Mihaela Bilic: Când ai musafiri, de exemplu, e foarte greu să stai cu masa goală. Mâncarea este un element social, cultural, nutrițional, este atât de complex prezentă în viața noastră, încât da, devine o provocare nu numai cumpătarea, dar și aceată moderație și de frecvență, și de cantitate și de produse. E foarte greu să fii echilibrat când natura te-a făcuit dezechilibrat, lacom, pofticios.

Ștefan Bursuc: „Natura te-a făcut să treci prin niște cicluri normale datorită anotimpurilor care se succed. Aveai anotimpuri în care totul era pe grăsimi și trebuia să faci provizii și anotimpuri în care nu găseai mâncare deloc și trebuia să trăiești din ce provizii ai făcut. Iar acum este un singur anotimp […]. Paradoxal că noi, oamenii, am duce-o mult mai bine cu mult mai puțină mâncare”.

Ștefan Bursuc: „Acum ne chinuim să facem 5000 sau 10.000 de pași și zicem că este extraordinar. În copilărie cred că făceam 30.000 de pași”

Mihaela Bilic: Mâncare, în general. Exact, categoric. Iar aceasta este o filosofie care trebuie să ne intre în cap ca să ajungem să o și respectăm la nivel de corp. Nu mai trebuie găsite extreme: cu sau fără carne, cu sau fără lapte, cu sau fără foc, ci mai degrabă haideți să tăiem din farfurie”.

Ștefan Bursuc: „Cu ce am rămas este că, ce au observat și oamenii care au studiat diferite zone ale Globului unde trăiesc centenari, chiar dacă aveau obiceiuri zilnice diferite, chiar dacă unii fumau, unii beau, diete diferite, sunt totuși niște lucruri pe care au reușit să le puncteze ca o constantă în a-ți păstra sănătatea pe termen lung și e o calitate a vieții extraordinară: primul este mișcarea. Suntem făcuți la fel ca mașinile. Dacă lași o mașină în garaj un an s-a terminat. Acum ne chinuim să facem 5000 sau 10.000 de pași și zicem că este extraordinar. În copilărie cred că făceam 30.000 de pași”.

Ștefan Bursuc: „Elementele pe care le-a făcut natura nu îți pot crea o dependență de mâncare. Nu poți să mănânci trei kg de mazăre, de fasole”

Mihaela Bilic: Da, pentru că mai mult ne mișcam decât stăteam. Acum e invers, iar prezența ecranelor e periculoasă în viața noastră tocmai pentru că ne țin pe canapea. La capitolul alimentație, care ar fi concluzia ta?

Ștefan Bursuc:Mișcarea prima. Alimentație de foarte bună calitate. Încearcă să găsești puțin și bun și cât mai puțin procesat. Încearcă să îți gătești tu acasă pentru tine”.

Mihaela Bilic: Din elemente pe care așa le-a făcut natura.

Ștefan Bursuc: „Din elemente pe care le-a făcut natura. Dacă le-a făcut un om, fii mai reticent. Dacă le-a făcut natura, ia-le. Pentru că elementele pe care le-a făcut natura nu îți pot crea o dependență de mâncare. Nu poți să mănânci trei kg de mazăre, de fasole”.

Mihaela Bilic: Așa este. Iar ele un au echilibru. Se spune și în cărțile de nutriție. Otrava și cu antidotul sunt puse împreună în mâncare. Noi nu trebuie să o procesăm. La aceste elemente o să mai adaug eu elementul bucurie, că tot avem aniversare Europa FM. Fără bucurie, fie ea mâncarea cât de bună ar fi, nu aduce o calitate a vieții.

Urmărește întreaga emisiune „Frecvența Gustului” aici:

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Constanța: A început Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești. Mii de localnici și turiști, așteptați să guste din specificul gastronomiei locale | AUDIO