Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul ilegal, dar nu a folosit-o niciodată în ultimii cinci ani. Cum explică primarul orașului situația
O dronă cumpărată cu aproape 4.000 de lei, în urmă cu cinci ani, de Primăria orașului Pecica, din județul Arad, nu a zburat nici măcar o dată în interesul comunității. Aparatul a fost achiziționat pentru a-i depista pe cei care aruncă ilegal deșeuri, însă a rămas nefolosit până în prezent.
Situația a fost adusă în atenție de o localnică, după ce a publicat pe rețelele sociale răspunsul primit de la administrația locală. Primăria confirmă că drona a fost cumpărată în octombrie 2021, din bugetul orașului, dar precizează că nu a avut niciodată personal instruit pentru operarea ei.
În numeroasele comentarii apărute la postare, unii localnici critică modul în care au fost cheltuiţi banii, în timp ce alții s-au arătat nemulţumiţi de perspectiva de a le fi survolate curţile sau proprietăţile.
Pe lângă gunoaie, autoritățile ar putea vedea și extinderi de construcții ilegale, ceea ce ar aduce sancțiuni și impozite mai mari pentru cei aflați în această situație.
Ce spune primarul din Pecica
Primarul Petru Antal spune că a încercat să găsească un operator pe care să îl angajeze, însă fără succes. Edilul susține că aparatul este perfect funcțional și că ar putea fi util pentru identificarea depozitelor ilegale de deșeuri, inclusiv în zone greu accesibile sau pe proprietăți împrejmuite.
„Consider că o administrație modernă trebuie să fie deschisă către tehnologie și să folosească toate instrumentele legale care pot contribui la un oraș mai curat și mai bine administrat. Înțeleg preocupările cetățenilor și îi asigur că orice utilizare a dronei se va face cu respectarea strictă a legii și a dreptului la viață privată. Nu avem nimic de ascuns, ne dorim un oraș mai curat, mai modern și mai bine administrat, iar responsabilitatea noastră este să găsim cele mai bune soluții în beneficiul întregii comunități”, a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.
În cel mai scurt timp, primăria spune că va rezolva problema persoanei care să folosească legal drona.





