UE dă în judecată IBM și alte două companii pentru întârzierile în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire la frontiere | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Uniunea Europeană dă în judecată IBM și alte două companii europene pentru întârzieri repetate în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire, la doar câteva luni de când acesta a fost integrat complet. Sistemul înregistrează digital trecerile frontierelor externe ale cetățenilor din statele terțe care călătoresc în Uniunea Europeană și în Spațiul Schengen pentru perioade scurte de ședere.
În 2019, Uniunea Europeană a atribuit proiectul pentru sistemul de intrare-ieșire unui grup format din trei companii. Este vorba despre IBM Belgia, Atos Belgia și compania italiană din domeniul apărării, Leonardo.
Contractul a fost semnat pe o perioadă de șase ani și viza implementarea și mentenanța sistemului informatic prin care sunt înregistrate electronic trecerile frontierelor externe de către cetățenii statelor terțe.
Din sistem fac parte 29 de țări din Spațiul Schengen, iar cu ajutorul acestuia pot fi identificate persoanele care depășesc limita de 90 de zile de ședere într-un interval de 180 de zile. De asemenea, sistemul permite combaterea fraudelor de identitate și a migrației ilegale.
Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție spune că disputa cu cele trei companii vizează întârzierile apărute în faza de dezvoltare a sistemului, nu și funcționarea propriu-zisă a acestuia, transmite Financial Times.
Sistemul de intrare-ieșire înregistrează automat trecerile frontierelor externe ale cetățenilor statelor terțe care călătoresc în Uniunea Europeană pentru o perioadă scurtă de ședere. Acesta colectează date biometrice și informații despre călătoriile acestora. Sistemul a fost implementat anul trecut.
eu-LISA (Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție) a deschis procesul împotriva celor trei companii care trebuiau să se ocupe de implementarea și mentenanța sistemului de intrare-ieșire.






