Confidenţialitate


Ştafeta Veteranilor, în premieră, la Botoşani


Ştafeta Veteranilor, în premieră, la Botoşani

Acţiune organizată de Asociaţia Voluntarilor Invictus, Ştafeta Veteranilor va ajunge joi, în premieră, la Botoşani.

O ceremonie de primire se va desfăşura în faţa Primăriei, în prezenţa primarului Cătălin Flutur, a comandantului Garnizoanei Botoşani şi a militarilor din această garnizoană, care vor purta torţe, relatează Agerpres.

Ştafeta Veteranilor, care se află la a cincea ediţie, integrează eforturile a peste 150 de atleţi de a acoperi 3.300 km de alergare, în scopul promovării valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României.

“Onorăm cu această ocazie pe soldaţii veterani care au suferit traume fizice şi psihice şi pe care le-au depăşit cu ajutorul sportului. Sunt oameni curajoşi care, după experienţele limită trăite în războaie, au reuşit să meargă mai departe şi să devină o sursă de inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

În perioada 20-27 octombrie, 15 veterani români vor participa la Jocurile Invictus de la Sydney. Este a doua participare a militarilor români la această competiţie unică în lume, înfiinţată de prinţul Harry al Marii Britanii. Competiţia internaţională va reuni 500 de participanţi.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează