Confidenţialitate

Societatea civilă critică intenția coaliției guvernamentale de a le oferi impunitate și puteri sporite agenților din serviciile de securitate

Mai multe organizații neguvernamentale critică intenția coaliției de guvernare de a obliga persoanele fizice şi firmele să sprijine – la cerere – agenţii Serviciului Român de Informații în diverse operaţiuni. O asemenea obligaţie nu există în actuala lege de funcţionare a SRI, aflată în vigoare încă din 1992.

Noul proiect nu prevede, totuși, sancțiuni pentru cei care refuză să colaboreze, remarcă portalul G4Media.

ONG-urile au transmis un protest scris sub titlul ”Republica Militară România”, denunțând “planurile puterii politice de a oferi impunitate şi puteri sporite agenţilor din serviciile de securitate”.

Potrivit portalului Starea democrației, “una din prevederi este impunitatea în fața justiției: personalul SRI ar urma să fie anchetat doar de un număr limitat de procurori, anume desemnați, iar perchezițiile la sediul SRI ar urma să se facă doar cu acordul șefului statului și cu informarea directorului SRI. Astfel, de facto, personalul SRI ar avea o protecție fără precedent în fața justiției, iar eventualele fapte comise cu știința directorului SRI, sau chiar a șefului statului, nu ar putea fi niciodată anchetate. Consecința maximală este că un președinte rău intenționat ar putea să folosească SRI în interes propriu fără niciun fel de răspundere legală”.

“Președintele ar urma să primească puteri sporite, iar Parlamentul să fie exclus din procedura de demitere a directorului SRI. Este inacceptabilă limitarea puterii Parlamentului în privința controlului serviciilor de securitate, iar adâncirea simbiozei între șeful statului și șeful SRI nu face decât să sporească tentația puterii și a impunității”, se precizează în scrisoarea deschisă.

“O altă prevedere scandaloasă este că personalul SRI ar putea să solicite oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale, iar persoana respectivă ar fi obligată nu doar să asiste, ci și să păstreze secretul asupra operațiunii. Acest tip de prevederi depășesc mult cadrul obligațiilor cetățenești și devin o încălcare gravă a libertăților civile.

Conform aceluiași proiect de lege, SRI ar urma să devină autoritate națională în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI. Cel puțin două decizii anterioare ale Curții Constituționale au declarat în afara Constituției prezența SRI în procedura de urmărire penală, ca autoritate responsabilă cu interceptările”, adaugă semnatarii.

“Nu în ultimul rând, SRI ar primi dreptul de a-și crea și administra propriile firme („pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii, potrivit legii”) și chiar propria societate civilă („asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar”), totul departe de ochii publicului, și, potențial, chiar și în afara controlului fiscal, pentru că documentele operative privind cheltuielile se casează și se distrug anual, la finalul exercițiului fiscal. Oricum fondurile pot veni și din orice “alte surse, legal constituite” (sponsorizari, donatii, activități economice).

Amintim și că acest proiect, aflat în dezbaterea coaliției de guvernare și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro, a fost precedat de acte normative, adoptate de Guvern și de Parlament, ce au crescut puterile serviciilor de securitate în alte domenii: interceptarea comunicațiilor electronice prin Codul Comunicațiilor (lege declarată parțial neconstituțională de CCR), filtrarea investițiilor străine din țări din afara spațiului comunitar, sau servicii secrete cu un rol central în proiectul de cloud guvernamental, cu acces direct toate datele de trafic.

Militarizarea rapidă a statului, sub conducerea unui premier trecut mult prea repede din haina de general activ în cea de politician de carieră, și la comanda unui președinte aflat moral tot mai departe de cetățeni, de democrație și de libertate, este o tendință ce ne îngrijorează profund, și solicităm ferm tuturor partidelor politice să o oprească de îndată”, conchide platforma Starea democrației.