Confidenţialitate


Simona Halep – Caroline Garcia, în finala turneului Premier Mandatory de la Beijing


Simona Halep – Caroline Garcia, în finala turneului Premier Mandatory de la Beijing

Simona Halep, locul 1 WTA, joacă duminică în finala turneului Premier Mandatory de la Beijing, contra franțuzoaicei Caroline Garcia, locul 15 WTA. Meciul va începe la ora 11:30.

Simona Halep conduce cu 2-0 în raportul întâlnirilor directe cu Caroline Garcia, iar ultima victorie a obținut-o în acest an, în sferturile de finală de la Toronto, scor 6-4, 6-2.

În vârstă de 26 de ani, Simona Halep va deveni oficial, de luni, cea de-a 25-a jucătoare ajunsă în vârful ierarhie WTA din istoria tenisului mondial feminin, prima din România care reuşeşte această performanţă.

Într-un interviu acordat WTA Insider Podcast imediat după victorie, Simona Halep a explicat că drumul spre numărul 1 WTA presupune perseverenţă și o echipă dedicată.

”A fost cel mai dificil an, dar și cel mai bun”, a mărturit ea.

”La început, a fost foarte greu, am fost accidentată şi nu credeam că voi ajunge Singapore, cu atât mai puţin să fiu Nr.1 astăzi, ceea ce este minunat! Pot spune că pot uita de toate. Mă bucur de acest moment și de cele foarte fericite de care am avut parte anul acesta”.

În penultimul act al China Open, Simona Halep s-a impus în faţa letonei Jelena Ostapenko, luându-şi astfel revanşa pentru finala pierdută la Roland Garros.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…