Confidenţialitate


SIBIU: 2 decese suspecte. Victimele s-au intoxicat cu ciuperci sau alcool contrafăcut


SIBIU: 2 decese suspecte. Victimele s-au intoxicat cu ciuperci sau alcool contrafăcut

Trupurile a doi bărbați din Botoșani, care erau angajați ai unei firme de exploatare a lemnului, au fost găsite de polițiștii rurali din Mediaș.

Decesele sunt unele suspecte.

„Marți, în jurul orei 07:45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați despre faptul că, în apropierea unui canton din extravilanul localității Boian, se află trupul decedat al unui bărbat în vârstă de 45 de ani. În aceeași dimineață, în jurul orei 10:17, polițiștii au fost sesizați din nou despre faptul că, la o distanță de aproximativ un kilometru față de cantonul în cauză, pe un drum forestier, se află cadavrul unui alt bărbat, în vârstă de 51 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, pe trupurile celor doi nu au fost constatate urme de violență. Decedații au fost preluați de Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la deces. În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a adăugat Elena Walter.

Surse din anchetă  au declarat, pentru Mediafax, că  în jurul celor doi au fost găsite sticle de alcool, motiv pentru care oamenii legii merg pe ipoteza că cei doi au murit intoxicate. O altă ipoteză luată în calcul este aceea ca ambii bărbați să fi mâncat ciuperci otrăvitoare.

La Iași, zece oameni au murit după ce au băut spirt contrafăcut. Poliția face cercetări în acest caz, fiind deshumate cadavre.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează