Confidenţialitate

Sergiu Lucinschi si un ofiter de politie DIICOT afla astazi daca vor fi arestati preventiv

Afaceristul Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, ar fi făcut presiuni asupra unui alt om de afaceri cerându-i 4 milioane de euro. Lucinschi i-ar fi promis în schimb că își va retrage plângerea penală depusă la DIICOT pe numele afaceristului pentru mai multe infracțiuni.

În paralel, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție DIICOT care ancheta dosarul, i-a solicitat afaceristului, printr-un intermediar, 50.000 de euro, cu promisiunea că poate influența modul de soluționare al dosarului respectiv.

Mai mult, ofițerul DIICOT i-a trimis acestuia o copie a plângerii depusă de Sergiu Lucinschi și i-a spus că urmează să fie arestat preventiv, lucru care s-a și întâmplat ulterior.

După ce a fost eliberat, omul de afaceri a fost de acord să îi dea politistului prin intermediar 30.000 euro, pentru rezolvarea dosarului său. Ieri, ofițerul DIICOT a fost prins în flagrant în timp ce primea 5.000 de euro din cei 30.000. În tot acest timp, Sergiu Lucinschi continua șantajul și îi spunea afaceristului că va determina organele judiciare să ridice sechestrul pus pe bunurile sale.

Pentru acest ajutor, Lucinschi l-a convins pe afacerist să semneze un contract fictiv de împrumut de 2 milioane de euro. Astfel omul de afaceri recunoștea că ar avea o datorie la Sergiu Lucinshi și se angajase că va restitui împrumutul până la sfârșitul anului.