Confidenţialitate


România în Direct: Mărirea pensiilor. De unde tăiem ca să avem banii? | VIDEO


România în Direct: Mărirea pensiilor. De unde tăiem ca să avem banii? | VIDEO

PSD și aliații au mărit prin vot parlamentar pensiile cu 40 la sută.

Dacă ar fi să se plătească în acest an asta ar însemna un efort bugetar de două miliarde de euro, ceea ce ar duce deficitul bugetar la 11,6 la sută.

Mărirea este acordată în ciuda protestelor guvernamentale, a celor ale analiștilor, dar și a avertismentelor că nu vom mai avea de unde să împrumutăm bani de pe piața internațională.

De altfel, după vot, Euro a ajuns în tranzacțiile dintre bănci la o valoare de 4,86 de lei nemaiîntâlnită până acum.

Cel mai probabil, însă, pensiile nu vor fi plătite la această valoare în acest an și toate părțile politice implicate știu acest lucru. PNL va ataca legea la CCR, președintele o va trimite la reexaminare, apoi iarăși la CCR. 

Cu siguranță vor trece câteva luni până când legea va ajunge la promulgare. Și asta se va întâmpla după alegeri, cu alt Parlament. De fapt, aceasta va fi cea mai importantă temă a campaniei electorale din lunile următoare.

Într-un fel sau altul, România va trebui totuși să facă eforturi în următorii ani ca să mărească pensiile. Cu valori mai mari sau mai mici. Dar pentru asta trebuie să reașeze întregul sistem bugetar. Mai ales că pe măsură ce trec anii, numărul pensionarilor sporește, iar cel al oamenilor care plătesc dări scade. Așadar, România se află la un punct de cotitură și trebuie să ne uităm dincolo de această minciună electorală.

Cum procedăm ca să plătim pensiile mărite? Tăiem de la investiții, micșorăm personalul care lucrează la stat? Mărim vârstele de pensionare? Care e de fapt sistemul care ar putea asigura plata pensiilor din România pe termen lung?


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează