Confidenţialitate


Parlamentul aprobă rectificarea bugetară cu amendamentele PSD, inclusiv majorarea pensiilor cu 40%


Parlamentul aprobă rectificarea bugetară cu amendamentele PSD, inclusiv majorarea pensiilor cu 40%

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în această după-amiază în plen comun și au aprobat rectificarea bugetară cu amendamentele PSD prin care pensiile cresc cu 40%.

Propunerea a fost aprobată cu 242 de voturi „pentru”, 147 „împotrivă” și 11 abțineri.

Astfel a fost abrogată majorarea punctului de pensie cu 14%. Liberalii au anunțat că vor ataca decizia la CCR.

A fost aprobată și creșterea, începând cu acest an, a salariilor profesorilor, deși guvernul amânase majorarea lor pentru 1 septembrie 2021. Totodată, s-au majorat cu un miliard și jumătate de lei sumele repartizate primăriilor.

Membrii Guvernului au avertizat în repetate rânduri că nu sunt fonduri pentru o asemenea majorare.

În această dimineață, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat la Europa FM că o majorare a pensiilor cu 40%, dar și alte cheltuieli care nu au susținere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, o cifră pe care România nu a mai avut-o niciodată.

Dan Suciu mai spune că aprobarea unor cheltuieli pe care România nu și le permite va afecta pe termen lung capacitatea țării noastre de a se împrumuta.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează