REȚETĂ DE VARĂ: Cucuruz fript

Bunicul din partea tatălui meu ne aștepta în gara din Pâncota, dimineața la opt și un pic. Noi coboram din automotorul care circula între Arad și Brad, abia așteptând să ne dezmorțim după o noapte petrecută în acceleratul de Timișoara (veneam de la Baia Mare).

Bunicul ne ducea acasă și ne dădea să mâncăm niște cârnați groși cât degetul și uscați de nu se poate, clisă, ouă fierte și, după ce am mai crescut puțin, cafea. Și ne mai dădea pită de la Sântana cu miere din mica lui prisacă. Serile treceau repede pentru că ne punea să udăm grădina la răvaș și, ca din joacă, îndată se făcea întuneric. Uneori ne plăcea, alteori nu, pentru că ne lipsea de întâlnirea cu copiii vecinilor. Eram copii și eram suciți, dacă ne puneai în ogreadă ne trebuia afară, dacă ne trimiteai afară ne trebuia în pod, la porumbei. Ei, dar am crescut, vremurile acelea s-au dus și dacă aș ști de ce din ce am eu are trebuință Dumnezeu, i-aș oferi, doar să mă mai ducă o zi pe acolo. Până descopăr, mă mai amăgesc cu amintiri, cum e cea de azi.

Ieri am făcut cucuruz fript (bunicul ne făcea și fiert, câte o căldare întreagă, dar și fript pe jar) pe grătarul din curte, doar așa, ca să-mi aduc aminte. Aș putea mânca până m-ar lua leșinul. Dacă vă întrebați ce-i cu usturoiul acolo, ei bine, are și el rostul lui, o să vedeți.

Bunicul ne punea pe cucuruz doar sare (cine nu știe ce-i cucuruzul, o fi aflat deja din poze, bănuiesc). Eu am un amestec de mirodenii care-mi place mult și pe care l-am testat ieri și-n combinația asta. Îl faceți simplu: o lingură de enibahar, una de coriandru boabe, una de piper, una de sare, una de chimen și o linguriță de cuișoare, pisate bine în mojar sau mărunțite cu blenderul.

Despre usturoi am citit că-i românesc. Sigur, nu am naivitatea de a crede tot ce scrie și în același timp, știu că singurul lucru după care-ți poți da seama că-i românesc ori de altă origine e hârtia pe care o afișează negustorul. Restu-s doar povești, prea puțini dintre noi mai au grădini pe care să le ude nepoții.
Am perpelit știuleții pe grătar. Au fost gata-n cinci minute.

Cât erau încă fierbinți, i-am frecat bine cu usturoi.

I-am prăfuit cu praf din cel aromat și am mâncat. Mai puțin decât aș fi putut dar destul cât să-mi fie bine. Ceea ce vă doresc și vouă. Să fiți sănătoși.