Confidenţialitate


Raportul MCV apreciaza progresele Romaniei, dar critica ezitarile Parlamentului


Raportul evaluează progresele recente realizate de România, evidenţiind o serie de domenii în care s-au înregistrat progrese în mod constant, fapt care indică durabilitatea acestora.

Acţiunile întreprinse de principalele instituţii judiciare şi de autorităţile cu responsabilităţi în materie de integritate în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi-au menţinut ‘o dinamică remarcabilă’, se arată în documentul aprobat de Comisia Europeană.

Raportul precizează că persistă ‘un sentiment clar că progresele realizate trebuie consolidate şi construite pe baze şi mai sigure’.

Raportul apreciază că, ‘deşi punerea în aplicare a codurilor (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală) a demonstrat colaborarea pragmatică şi productivă dintre guvern şi sistemul judiciar, un an mai târziu, multe chestiuni legislative rămân nesoluţionate’.

‘Există în continuare o lipsă de consecvenţă în unele hotărâri ale instanţelor, aspect care reprezintă o sursă de îngrijorare. Deciziile adoptate de Parlament de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe orice alţi cetăţeni par să fie în continuare lipsite de criterii obiective şi de un calendar fiabil. Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reticenţă în a aplica hotărârile judecătoreşti definitive sau deciziile Curţii Constituţionale’

Vicepreşedintele CE, Frans Timmermans a amintit la publicarea raportului că Mecanismul de Cooperare şi Verificare se bucură de sprijinul neechivoc al cetăţenilor români și a precizat că Executiv european ‘îşi va menţine sprijinul faţă de eforturile României de a obţine rezultate în ceea ce priveşte independenţa numirilor în funcţii de conducere din sistemul judiciar, finalizarea iniţiativelor legislative în curs şi combaterea sistematică a corupţiei.’


Ultimele stiri
Buget 2026. În plenul Parlamentului au început dezbaterile pe articole

Buget 2026. George Simion, în plenul Parlamentului: Robin Hood, care ia de la bogați și dă la săraci,…

Buget 2026. Sorin Grindeanu, în plenul Parlamentului: Bugetul României trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru…

Buget 2026. Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: Este un buget care spune oamenilor adevărul

Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul asigurărilor sociale pe 2026, aprobat de comisiile reunite de buget-finanțe

Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului: Liderii grupurilor parlamentare se reunesc de la 21:00

Cinci state europene și Japonia sunt pregătite să colaboreze pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează după decizia Coaliției de a amâna plata drepturilor câștigate în instanță…

Florin Manole, după ce s-a găsit o formulă prin care pachetul social să fie susţinut de coaliţie: S-a…