Confidenţialitate


Buget 2026. Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: Este un buget care spune oamenilor adevărul


Buget 2026. Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: Este un buget care spune oamenilor adevărul

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs în plenul Parlamentului unde senatorii și deputații au început dezbaterea pe marginea bugetului pentru 2026. Premierul spune că bugetul prezentat de Executiv este bazat pe o ușoară creștere economică și pe un deficit în scădere pentru al doilea an consecutiv. ”Este, deci, un buget care spune oamenilor adevărul” a continuat primul ministru. 

Dezbaterile pe marginea bugetului de stat pe 2026 au început în jurul orei 21:00. Premierul a ținut un discurs de la tribuna Parlamentului în care a explicat principalele linii ale bugetului României.

”Decidem nu doar ce facem cu finanțele țării, dar ne asumăm cu responsabilitate și drumul spre viitor, într-o lume în schimbare, plină de provocări. De multe ori, de la această tribună, a fost prezentat un buget cu venituri supraestimate și cu ținte irealizabile. Astăzi, guvernul vine în fața dumneavoastră cu un buget, care reflectă posibilitățile adevărate ale țării. Am construit acest buget pe baza unei ușoare creșteri economice, o creștere pe care s-o putem cu adevărat realiza în actualele împrejurări economice complicate la nivel național și internațional. O parte importantă din buget merge spre investiţii, în special din fonduri europene. Anul acesta este decisiv pentru cât reuşim să atragem din PNRR, care se încheie în luna august. În acelaşi timp, am proiectat un deficit în scădere pentru al doilea an consecutiv, iar asta ne ajută să ne ţinem cheltuielile sub control şi să punem ordine în finanţe. Am prevăzut sumele necesare pentru plata dobânzilor” a declarat Ilie Bolojan.

Primul ministru a subliniat că ani de zile bugetele s-au bazat pe datorii, un confort politic al guvernanților care a dus la creșterea dobînzilor pentru împrumuturi.

”Adevărul este că banii pe care noi îi producem ca țară nu ne ajung pentru tot ceea ce am dori și atunci întrebarea este ce trebuie să aibă prioritate. Confortul pe datorie al prezentului sau sănătatea viitorului? Pe amândouă nu le putem avea acum. Ani de zile, bugetele au prioritizat prezentul pe datorie, de fapt confortul politic al guvernanților, și de aceea am ajuns să plătim anual numai pe dobânzi costul unei autostrăzi. De aceea am ajuns anul trecut într-o situație limită și a trebuit să schimbăm modelul, însănătoșind finanțele țării. Măsurile luate pentru controlul deficitului, salvarea și redistribuirea unor fonduri europene, scăderea dobânzilor la care se împrumută țara. Arată că lucrurile se mişcă în direcţia bună şi că România e privită cu mai multă încredere” a spus premierul.

Potrivit lui Ilie Bolojan, cea mai importantă reformă pe care o face Guvernul este schimbarea fundamentală a modelului economic de la consum toxic, pe datorie, la investiții. Deficitul bugetar trebuie redus an de an până în 2031.

”Să nu uităm că datoria publică a țării a ajuns practic la 60% din produsul intern brut, ceea ce e un puternic semnal de alarmă. Cuantumul dobânzilor plătite a crescut și el, iar în acest an e prevăzută în buget plata a 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzi la credite:
– cu 10 miliarde mai mult decât în 2025,
– cu peste 20 de miliarde de lei mai mult decât 2023
– și cu 30 de miliarde de lei mai mult decât în 2022.
Vedeți că în doar 4 ani de zile s-au dublat cheltuielile cu dobânzile plătite de România: de la 30 de miliarde de lei la 60 de miliarde de lei. Dacă nu punem frână acum, vom ajunge în câțiva ani de zile ca țara să fie zdrobită sub povara dobânzilor” – a continuat premierul.


Ilie Bolojan a explicat și că nicio comunitate locală nu pierde bani față de anul trecut și că bugetul prevede o protecție socială pentru categoriile vulnerabile în limite realiste, fără promisiuni peste posibilitățile statului.

”Bugetul nu trebuie să fie prilej de demagogie, de populism, de deraiere de la obiectivele pe care noi înșine, ca țară, ni le-am stabilit. Trebuie să ne gândim la generațiile actuale, dar trebuie să ne gândim și la generațiile viitoare. Cred că nimeni nu vrea să lăsăm după noi o țară cu datorii împovărătoare. Ştiu că pentru mulţi români nu este o perioadă uşoară şi apar nemulţumiri. Dar nu este corect să le răspundem cu soluţii pe termen scurt care mai târziu ne vor costa mai mult pe toţi” a mai spus șeful Executivului.


Ultimele stiri
Radu Miruță a respins bugetele CFR Călători și CFR SA pentru anul 2026: „oficializau pierderi și datorii mari”.…

Platformă pentru programul SAFE. Fiecare contractor va fi obligat să publice elementele pe care vrea să le producă…

Guvernul respinge acuzațiile de trafic de influență la adresa Oanei Gheorghiu. Sindicatul angajaților din Guvern cere demisia sa:…

Cei doi procurori de la Constanța, implicați într-un dosar legat de trafic de influență și alte infracțiuni de…

România s-a calificat în finala Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu merge mai departe cu „Choke Me” | VIDEO

Ilie Bolojan: Inflația ar putea scădea la 6% din august. Ce spune despre datele economice de la INS:…

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu: „Un guvern tehnocat nu va fi bun de nimic. Iar dacă va fi la…

Nicușor Dan cheamă pe 18 mai partidele parlamentare la Cotroceni pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de…

Ilie Bolojan: România mai are peste 35 de jaloane PNRR de îndeplinit. Nouă sunt foarte importante. Noua lege…

Sorana Cîrstea a ratat calificarea în finala turneului WTA 1.000 de la Roma, după ce a fost învinsă…