Confidenţialitate


Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe


Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2026 a fost aprobat joi în comisiile reunite de buget – finanţe din Parlament, cu 38 de voturi pentru şi 13 împotrivă.

Membrii comisiilor au aprobat joi cu unanimitate de voturi un amendament depus de PSD, care prevede finanţarea unor proiecte de autostrăzi şi variante ocolitoare din fonduri nerambursabile.

„Este vorba de un articol care permite ca în cadrul finanţărilor multiple de care beneficiază România din surse externe, respectiv din programele operaţionale sau din SAFE sau din PNRR, dacă există spaţiu fiscal creat nou, să se introducă cu prioritate proiectele cu privire la Autostrada Timişoara – Moraviţa, Autostrada Craiova – Filiaşi, Drumul Expres Filiaşi – Târgu Jiu, Autostrada Paşcani – Suceava, Drum Expres Suceava – Siret, VO Municipiul Târgu Mureş, tronsoanele 1-7, VO Municipiul Odorheiu Secuiesc şi Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare. Este vorba de prioritizarea, evident doar dacă există spaţiu fiscal din surse externe, deci din fonduri nerambursabile. Nu discutăm despre bugetul de stat, nu are impact bugetar acest amendament”, a afirmat deputatul PSD Adrian Câciu, vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Parlamentarii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, respectiv cei din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat au dezbătut şi votat amendamentele depuse şi proiectul pe capitole şi anexe.

Votul pe textul de lege a însumat 38 de voturi pentru şi 13 împotrivă, la fel şi pe proiectul de Lege a bugetului de stat pe 2026.

„Proiectul de buget de stat se actualizează în vederea adoptării. Modificările de sume pe partea de venituri, precum şi modificările de credite bugetare şi de credite de angajament pe partea de cheltuieli, după caz, aprobate prin amendamente la anexe se reflectă în mod corespunzător în textul Legii bugetului de stat pe anul 2026, precum şi în anexele de sinteză numărul 1 şi 2 şi Anexa 7. Modificările de credite bugetare şi de credite de angajament aprobate prin amendamentele admise la bugetele ordonatorilor principali de credite din Anexa 3 se reflectă în mod corespunzător şi în bugetele acestora. La toate amendamentele admise care vizează modificări de sume în bugetele ordonatorilor principali de credite în Anexa 3 modificările sunt admise atât în ce priveşte creditele bugetare, cât şi în ce priveşte creditele de angajament”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Bogdan-Iulian Huţucă.

Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de buget pe anul 2026, construit pe o creştere economică de 1%, un deficit bugetar estimat la 135,684 miliarde lei şi o inflaţie prognozată la o rată medie anuală de 6,5%. Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de aproape 391,729 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 714,329 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 527,413 miliarde lei credite bugetare.


Ultimele stiri
MApN: Șase județe din nord-estul țării au fost vizate de alerte aeriene, în urma unei incursiuni cu drone

Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează