Confidenţialitate


Purtarea măștii ar putea deveni din nou obligatorie în spațiile publice deschise


Purtarea măștii ar putea deveni din nou obligatorie în spațiile publice deschise

O decizie în legătură cu purtarea măștii în spațiile publice închise sau deschise ar putea fi luată într-o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care ar urma să aibă loc miercuri, relatează știrile Protv.

Potrivit Protv, în cadrul ședinței se va propune obligativitatea purtării măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, în toate spațiile publice, închise și deschise.

La întâlnirea de luni, pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu responsabilii în gestionarea pandemiei, s-a discutat că una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne purtarea corectă a măștii chirurgicale sau a altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP 2.

Aceasta înseamnă că măștile textile nu vor mai fi acceptate.

Vor fi exceptați de la purtarea măștii, printre alții, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane dar și reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, anunță Digi24.

Despre această măsură s-a discutat de luni într-o întâlnire pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu responsabilii în gestionarea pandemiei.

De asemenea, testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați sunt alte soluții analizate de Executiv.

Ministerul Sănătății va organiza centre de evaluare ambulatorie în care persoanele infectate cu Sars-Cov-2, indiferent dacă sunt asigurate sau nu, vor fi tratate gratuit astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secțiilor de spital.

În încercarea de a evita supra-aglomerarea spitalelor, Ministerul Sănătății a anunțat că bolnavii de Covid vor beneficia de tratament în centre de evaluare ambulatorie.

Citește și: STUDIU. Limfocitele T pot lupta cu varianta Omicron a coronavirusului


Ultimele stiri
Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează