Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Marian Calestru
Social-democrații s-au reunit luni, de la ora 11:00, în ședință pentru a decide dacă îl susține pe Siegfried Mureșan, desemnat de șeful statului pentru a forma un nou Guvern. După desemnarea europarlamentarului, liderul social-democraților, Sorin Grindeanu se arăta, într-o postare pe Facebook, surprins și dezamăgit de propunerea președintelui. Între timp, Nicușor Dan a semnat decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de prim-ministru. Cabinetul Siegfried Mureșan are nevoie cel puțin 233 de voturi pentru a fi învestit.
Până acum, PSD a transmis că nu va susține Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Partidul a respins inclusiv varianta guvernului rotativ, propus de PNL-USR și UDMR.
Potrivit postului public de televiziune, social-democrații solicită clarificări din partea PNL și USR și condiționează votarea Cabinetului Mureșan de anularea deciziilor prin care cele două formațiuni au exclus o guvernare alături de PSD.
Este greu de crezut că PSD va vota un guvern din care nu face parte, a declarat pentru Europa FM politologul Cristian Pîrvulescu.
„Orice calcul politic elementar face ca PSD că nu susțină acest guvern, cu atât mai mult cu cât domnul Mureșan afirmă că va continua politicile Bolojanori PSD vrea o schimbare a lor”, a spus pentru Europa FM politologul Cristian Pîrvulescu.
Între timp, președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind desemnarea liberalului Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de prim-ministru.
Din momentul publicării decretului în Monitorul Oficial, premierul desemnat are la dispoziție zece zile pentru a-și forma echipa guvernamentală, pentru a redacta programul de guvernare și pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.





