Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs
Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni este avertizată în legătură cu prezenţa unui urs, care a fost semnalată în mai multe rânduri în noaptea de joi spre vineri, acesta fiind surprins, vineri dimineaţă, de camerele de supraveghere ale unor locuitori din zona “Dumbrava Minunată”, informează Jandarmeria Suceava.
Autorităţile le recomandă oamenilor să nu se apropie de animal şi să nu încerce să îl alunge.
Prima sesizare a fost primită vineri, în jurul orei 23:40, în localitatea Rădăşeni, unde echipajele de jandarmerie au verificat zona indicată, fără ca animalul să fie identificat.
Pentru informarea şi protejarea populaţiei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava a emis un mesaj RO-ALERT, iar în zonă au fost desfăşurate activităţi de patrulare preventivă, cu utilizarea mijloacelor acustice şi luminoase.
În jurul orei 01:30, a fost primită o nouă sesizare privind prezenţa ursului în Fălticeni.
“Şi în acest caz, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Bucovina’ al judeţului Suceava a emis un mesaj RO-ALERT, iar animalul a fost îndepărtat prin utilizarea semnalelor acustice şi luminoase, fiind determinat să se deplaseze către zona extravilană. Totodată, a fost constituită o echipă operativă formată dintr-un reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale şi doi vânători din cadrul AJVPS Fălticeni, pentru monitorizarea situaţiei şi desfăşurarea activităţilor specifice. La misiune au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Bucovina’ al judeţului Suceava”, a transmis Jandarmeria Suceava, citată de Agerpres.
Sâmbătă, în jurul orei 6:00, în urma unui nou apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, jandarmii au efectuat verificări şi patrulări în zona din municipiul Fălticeni în care fusese văzut animalul, fără ca acesta să mai fie observat.
Ulterior, în jurul orei 10:00, prezenţa ursului a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unor locuitori din zona ‘Dumbrava Minunată’, animalul fiind observat în timp ce se deplasa către o zonă împădurită.
“În acest moment, sunt desfăşurate activităţi de monitorizare a zonei, iar populaţia este sfătuită să manifeste prudenţă, să evite apropierea de animal şi să nu îl hrănească. În cazul în care observaţi prezenţa ursului, nu vă apropiaţi de acesta şi nu încercaţi să îl alungaţi. Semnalaţi imediat situaţia prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, precizează Jandarmeria Suceava.





