Confidenţialitate


Protestul masiv de la Bucureşti, în presa străină


Protestul masiv de la Bucureşti, în presa străină

Jurnaliştii străini continuă să urmărească efectele pe care le are tragedia din clubul bucureştean Colectiv, devastat de un incendiu în timpul unui concert. Bilanţul provizoriu a ajuns la 32 de morţi.

În această seară, mii de persoane cer în stradă, la Bucureşti, demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

“Ponta demisia!”, “Oprea demisia!”, “Criminalii!” şi “Corupţia ucide!”, au strigat manifestanţii, revoltaţi de modul în care autorităţile acordă autorizaţii şi inspectează localurile publice, notează Reuters.  Bucureştenii au cerut de asemenea plecarea lui Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 al Capitalei, pe raza căruia funcţiona clubul Colectiv.

Ignorând apelurile la demisie, edilul a anunţat că va construi un monument în memoria celor morţi, remarcă Reuters.

Acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în perioada când era avocat, premierul Victor Ponta este sub presiune de mai multe luni, aminteşte France Presse. Social-democratul îşi susţine nevinovăţia şi doreşte să rămână la conducerea guvernului până la sfârşitul mandatului său, în decembrie 2016.

După tragedia care a traumatizat ţara, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o schimbare fundamentală a societăţii româneşti, măcinată cronic de corupţie, mai notează AFP.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează