Confidenţialitate


Proiectul de lărgire a plajelor din Eforie Sud, în pericol. Lucrările au fost blocate, iar termenul de predare a fost depășit | VIDEO


Proiectul de lărgire a plajelor din Eforie Sud, în pericol. Lucrările au fost blocate, iar termenul de predare a fost depășit | VIDEO

Birocrația și indecizia autorităților române pun în pericol proiectul de lărgire a plajelor din zona Eforie Sud, în valoare de peste 100 de milioane de euro. Lucrarea trebuia finalizată la 31 ianuarie 2023, dar a fost blocată din cauza lipsei avizului de cercetare arheologică pentru resturile unei epave descoperite în apa mării. Ministerul Culturii dăduse, în noiembrie, un aviz provizoriu, pe care însă l-a retras.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Epava a fost descoperită în urmă cu doi ani sub apă, la 15 metri de țărm. Sunt resturi din lemn și metal. Cercetarea arheologică putea fi făcută cu ajutorul unor scafandri arheologi.

În luna noiembrie, ministrul Culturii a emis un ordin de norme tranzitorii în baza căruia arheologii ar fi stat la suprafață și, cu un sistem de monitorizare audio-video, îi ghidau pe scafandrii autorizați pe unde să cerceteze în apă. Apoi, l-a retras.

Sursa foto: Ovidiu Oprea

Lucrarile au fost din nou blocate, termenul de predare – 31 ianuarie 2023 – a fost depășit

Iar la această oră: „Nu a venit încă avizul pentru cercetarea arheologică legată de epava de la Capul Turcului. Antreprenorul, toată săptămâna are niște ședințe la București, la Ministerul Culturii”, ne-a declarat Hristu Uzun, directorul Apelor Române Dobrogea Litoral, beneficiarul proiectului de lărgire a plajelor.

Avizul nou pentru cercetarea arheologică întârzie, spune și antreprenoprul lucrării, Marius Stamat

„În decembrie 2022, Ministerul Culturii ne-a cerut o propunere de lucrări de cercetare arheologică prin acoperirea inițială a epavei cu nisip și excavare ulterioară de pe uscat, astfel încât să nu mai fie neceasar să folosească scafandri. Soluție pe care noi am propus-o din 2020”, a spus Marius Stamat.

Sursa foto: Ovidiu Oprea

Sursa foto: Ovidiu Oprea

S-au pierdut astfel peste doi ani, timp în care lucrarea putea fi terminată. Proiectul este în pericol

„Dacă lucrările nu sunt finalizate până la 30 decembrie 2023, este data limită de posibilitate a finanțării cu fonduri europene pentru acest proiect”, a mai spus Marius Stamat.

Am așteptat un răspuns de la Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, dar nu l-am primit.

Între timp, antreprenorul a făcut o solicitare de extindere a duratei de execuție a proiectului. Cu cheltuieli din partea statului, evident.

Sursa foto și video: Ovidiu Oprea

Citește și: Resturile unei corăbii misterioase blochează lărgirea plajei din Eforie Sud, un proiect în valoare de peste 100 milioane de euro | AUDIO


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează