Confidenţialitate


Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova | AUDIO


Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Încă un caz de violență în rândul minorilor: șase tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce ar fi atras un băiat de 17 ani într-o zonă izolată din Craiova, unde l-ar fi sechestrat și bătut. După atac, aceștia l-ar fi amenințat că îl vor agresa din nou dacă va povesti cuiva ce s-a întâmplat sau va merge la poliție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totul ar fi pornit de la o dispută pe care victima a avut-o cu unul dintre agresori. Grupul a vrut să îi dea o lecție, așa că, acum o săptămână, agresorii l-ar fi ademenit pe tânăr la marginea orașului, într-o zonă cu vegetație abundentă. Acolo, băiatul de 17 ani a fost ținut cu mâinile la spate, agresat și amenințat. De frică, victima nu a spus nimănui nimic timp de cinci zile.

Ulterior, o femeie – reprezentantul legal al victimei – a anunțat autoritățile. Polițiștii i-au identificat pe suspecți: cinci dintre ei sunt din Craiova, iar unul din comuna Ișalnița.

Cei șase au fost duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore. Și-au petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj, iar procurorii urmează să propună măsuri preventive în cazul lor. Tinerii sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.

Pentru a sesiza cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului sau dacă sunteți martorul unei agresiuni împotriva unui minor puteți apela gratuit numărul unic național 119


Ultimele stiri
Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO

Piața Victoriei. Cât de aproape e suspendarea lui Nicușor Dan? Răspunde deputatul AUR Ștefan Avramescu

UNESCO va analiza biodiversitatea marină din 30 de arii protejate. Cercetătorii vor colecta 3.000 de probe de apă…

Iași: Apartamente, vândute de mai multe ori de un dezvoltator imobiliar. Administratorul, arestat pentru 30 de zile |…

Tenis: Turneul Campioanelor 2026. Cine sunt cele opt jucătoare calificate

Franța a raportat primul caz de infecție la om cu virusul Shamonda, întâlnit de obicei la animale. Persoana…

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român: o seară de gală pentru susținerea noii generații de artiști talentați

Deputatul AUR Dan Tănasă, trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare. Reacția AUR | AUDIO

O investigație despre acordul dintre Italia și Albania privind migranții a câștigat Premiul Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism…

Călin Georgescu, audiat într-un al cincilea dosar. Anchetă după ce ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează