Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Alertă la nivel mondial. Deși vulnerabilitățile PHP – unul dintre cele mai utilizate limbaje de programare – au fost remediate, firmele, companiile de stat și serviciile online încă sunt în pericol, avertizează Directoratul de Securitate Cibernetică, care lansează un apel ca proprietarii site-urilor să actualizeze sistemele de programare.
De exemplu, 32 de servicii guvernamentale britanice sunt indisponibile, transmit autoritățile din Londra. Specialist în securitate informatică la compania Bitdefender, Silviu Stahie a explicat la Europa FM ce este PHP și care este pericolul vulnerabilităților.
„HP-ul este un limbaj de programare folosit în design-ul site-urilor. Peste 70% din toate site-urile din lume folosesc acest limbaj de programare. De ce este periculoasă această vulnerabilitate? Este pentru că nu are nevoie de niciun fel de parole, user name, acces direct la serverul respectiv. Totul se petrece de la distanță și, din cauza volumului foarte mare de de resurse online care folosesc acest limbaj de programare, a apărut și această urgență de a o repara”, a explicat Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la compania Bitdefender.
Vulnerabilitățile permit atacatorilor să acceseze informații personale salvate de orice persoană pe anumite site-uri, inclusiv detaliile cardurilor bancare, ne-a mai declarat Silviu Stahie.
„De câte ori ne facem cu un cont undeva, de multe ori trebuie să dăm adresă, să dăm informații, poate bancare, facem un trial de șapte zile pentru un soft și oferim niște date de card, introducem de exemplu date de card în unele site-uri și rugăm site-urile respective să ne păstreze datele respective ca să le folosim mai ușor data viitoare. Genul acesta de informații, de primă mână, sunt cele mai vulnerabile, mai ales dacă compania respectivă nu le-a asigurat așa cum trebuie”, a precizat specialistul în securitate informatică, Silviu Stahie.





