Orașul este renumit pentru numărul mare de arbori din această specie.'Copacii sunt, însă, ținta celor care vor să facă un…
Radu Mazăre caută gladiatori pentru prima ediție a carnavalului de la Mamaia, în care el însuși va apărea costumat în…
Așa a decis astăzi Camera Deputaților, for decizional în cazul acestui proiect de lege.
Aceasta este propunerea făcută de premierul Victor Ponta.
Într-o scrisoare, Victor Ponta menționează 'neglijența gravă' și existența unui 'circuit de interese' - nemulțumit de faptul că membrii Curții…
Unul dintre ai are arsuri pe 65% din suprafața corpului și urmează să fie adus cu un elicopter la București.
Partidele din Legislativ și-au desemnat reprezentanți la vârful acestor instituții.
Parlamentarii puterii au explicat că inițiatorii nu au calculat impactul bugetar.' Reducerea CAS urmează totuși să fie aplicată de guvernul…
Raportul ANI spune că președintele Consiliului Județean Brăila s-ar afla în conflict de interese.
Absolvenţii de clasa a XII-a s-au descurcat mai bine anul acesta la proba orală de limba română.
Beneficiarul activității este obligat să încheie contract de lucru cu prestatorul şi să-l înregistreze într-un registru special.