Ea ar urma să-i ia locul lui Toni Greblă.
''Pe panoul amplasat pe DN17, se arată, între altele, că între Dej și Cluj-Napoca ar fi o distanță de 3…
Cele două propuneri au primit aviz favorabil.
În prima sa ieșire publică din ultimii ani, directorul interimar al Serviciului Român de Informații respinge acuzațiile formulate de Elena…
''Bărbatul în vârstă de 40 de ani este acuzat că cerea între 50 și 200 euro pentru eliberarea în regim…
Premierul Victor Ponta spune că delegația Fondului a cerut creșterea prețului plătit de consumatorii casnici, începând cu 1 aprilie.
Șefa Institutului Cultural Român și un diplomat al Ambasadei României în Franța au primit câte un avertisment în urma trimiterii…
''Procurorii DNA au descins astăzi la Ministerul Fondurilor Europene, dar și la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest într-un dosar ce…
După criza provocată de aprecierea francului elvețian, românii se cam feresc de creditele în valută.
O familie din Buzău a aflat că banca i-a scos casa la licitație, după ce nu și-a mai permis să…
Suma se ridică la nu mai puțin de 177 de milioane de euro. Cei mai mulți bani s-au dus pe…