Confidenţialitate


Victor Ponta: Nu am semnat scrisoarea de intentie cu FMI, nu am fost de acord cu cresterea pretului la gaze (AUDIO)


‘

‘

Șeful Executivului declară că nu a fost de acord cu așa ceva, iar noi discuții pe această temă vor avea loc în luna aprilie, la următoarea vizită a FMI. (AUDIO)

‘

Nu s-a ajuns la un consens nici în cazul companiilor energetice Hunedoara și Oltenia.

‘

Oficialii FMI au cerut restructurări masive în acest domeniu, Guvernul de la București insistă că nu aceasta este soluția. (AUDIO)

‘

Premierul spune că nu a semnat astăzi scrisoarea de intenție cu FMI – dar acordul rămâne valabil până în luna septembrie, așa cum era stabilit. (AUDIO)

‘

Pe de altă parte, oficialii FMI au fost informați și despre criza cauzată de aprecierea puternică a francului în fața monedei naționale.

‘

Ministrul Finanțelor – Darius Vâlcov – spune că în această seară se va întâlni cu reprezentanții celor 8 bănci care au acordat credite în franci elvețieni și va discuta despre o eventuală soluție.


Ultimele stiri
Franța: Extrema dreaptă câștigă teren în Senat. Adunarea Naţională va forma un grup parlamentar  | AUDIO

Sorin Grindeanu reafirmă că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „decizia este ireversibilă”. „PSD va vota doar un…

Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează