Confidenţialitate


Primarul din Baia Mare a fost trimis în judecată într-un nou dosar pentru luare de mită


Primarul din Baia Mare a fost trimis în judecată într-un nou dosar pentru luare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş l-a trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, conform site-ului Tribunalului Maramureş.

Potrivit aceleiaşi surse, DNA a înregistrat dosarul la Tribunalul Maramureş pe 21 septembrie.

Alături de Cătălin Cherecheş, în dosar mai apar alţi patru inculpaţi; Wermelinger A.Marco, Trifa V. Nicolae Dan, Mihai Gh. Doru Adrian şi Mihai F. Sorinel.

Dosarul ajuns în instanţă se referă la transporturile de pirită auriferă contractate de firma elveţiană Werko Trade AG care, împreună cu alte două companii din ţară, conform contractului, au transportat pirita din diferite depozite în Gara din Baia Mare, iar de aici mai departe spre portul Constanţa.

Procurorii DNA au reţinut, în urma cercetării demarate în anul 2013, că primarul municipiului Baia Mare ar fi refuzat iniţial celor două firme implicate în transportul minereului – Romaltyn Mining şi Silnef Mincup, autorizaţia de transport pe drumurile ocolitoare a oraşului până la plata unei sponsorizări pe lângă taxa legală percepută, sponsorizare care ar fi fost onorată de cei doi transportatori.

În interceptările din dosar apare, pe lângă unul dintre coordonatorii firmelor implicate în transport, fostul prefect al judeţului Maramureş, Anton Rohian.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează