Confidenţialitate


Prima pagină, 9 noiembrie 2016


Prima pagină, 9 noiembrie 2016

Despre scrutinul cu final palpitant din Statele Unite scrie Jurnalul Naţional. Peste 145 de milioane de americani au fost chemaţi să-l aleagă pe cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Bătălia electorală a culminat cu acuzaţii de fraudă şi ameninţări cu neacceptarea rezultatelor. Pentru campanie s-au vehiculat sume uriaşe. Democrata Hillary Clinton a strâns peste 850 de milioane de dolari, în vreme ce republicanul Donald Trump peste 450 de milioane de dolari.

Indiferent de rezultat, clasa de mijloc a pierdut, potrivit Ziarului Financiar. O categorie care a scăzut puternic în ultimii 25 de ani, aceasta find explicaţia pentru extremele la care s-a ajuns în alegerile din America. Agresivitatea ieşită din comun a confruntării electorale reflectă o societate profund polarizată, o ţară ruptă în două. O Americă este mai bogată ca niciodată, iar cealaltă este sărăcită şi fără speranţă.

Guvernul Cioloș atacă majorările salariale, titrează Adevărul. Executivul sesizează Curtea Constituţională cu privire la majorările de salarii din Sănătate şi Educaţie, propuse şi adoptate de social-democraţi în pragul campaniei electorale. Cabinetul tehnocrat consideră că măsurile populiste vor presa bugetul și vor pune orice viitor guvern în imposibilitatea de a adopta o lege a salarizării unitare.

România Liberă scrie că ancheta iniţiată de ministrul Internelor l-a “spălat” pe fostul vicepremier Gabriel Oprea. Publicaţia dezvăluia, la sfârşitul lunii septembrie, că există semne de întrebare asupra avansării fostului şef UNPR la gradul de general cu o stea, după 8 ani în care a fost în rezervă cu gradul de căpitan. România Liberă acuză că investigaţia a fost folosită de ministerul condus de Mihnea Motoc pentru a bloca transmiterea unor informaţii publice solicitate.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează