Confidenţialitate

INFOMANIA • 9 noiembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În Statele Unite ale Americii, se numără voturile exprimate în cadrul scrutinului la jumătate de mandat prezidențial.

Potrivit proiecțiilor CNN, republicanii vor prelua controlul în Camera Reprezentanților de la Washington.

La Senat, cursa se anunță una foarte strânsă.

În joc sunt cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, unde mandatele sunt reînnoite la fiecare doi ani. Senatul are 100 de membri aleşi, iar mandatele lor durează şase ani. Mai mult de o treime, adică 35 de locuri, vor fi reînnoite la alegerile de marţi.

O majoritate republicană în Camera Reprezentanţilor ar limita puterile preşedintelui democrat Joe Biden pentru următorii doi ani.

De asemenea, o victorie a opoziției ar deschide calea lui Donald Trump pentru a reveni în prim-planul scenei politice.

Chiar dacă fotoliul de preşedinte ale SUA nu este pus în joc, miza alegerilor este una uriaşă şi cu impact asupra deciziilor care vor fi luate de acum încolo la Casa Albă, iar rezultatele vor stabili peisajul politic al SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

În peste 160 de ani de când sunt organizate alegerile de la jumătatea mandatului, partidul preşedintelui nu a scăpat niciodată de acest vot cu valoare de sancţiune.

Preocupările alegătorilor americani sunt diverse, dar unele pot cântări mai greu.

Potrivit tuturor sondajelor, cei mai mulți dintre ei sunt îngrijorați de scăderea puterii de cumpărare.

Republicanii au acuzat administrația democrată că este responsabilă de creşterea preţurilor.

Opoziția a mai denunțat criminalitatea, a cărei rată este în creştere, și numărul tot mai mare al migranților care au trecut granița dinspre Mexic.

Cu riscul de a părea rupţi de realitate, candidaţii democraţi au preferat să se concentreze pe alte teme, precum controlul armelor de foc, apărarea dreptului la avort, a minorităților sexuale și combaterea schimbărilor climatice.

Mai multe incendii suspecte au izbucnit în ziua alegerilor, în statul Mississippi. Nu s-au înregistrat victime. Polițiștii nu exclud ca în spatele acestora să fie o mână criminală.

Coaliția de guvernământ ar urma să definitiveze, miercuri, strategia pentru gestionarea crizei energetice.

Social-democrații vor ca, de la 1 ianuarie, să fie introdus un preț maximal de cel mult 1 leu și 30 de bani pe Kw/h.

Vicepreședinte al Autorității de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy a atras atenția că Guvernul ar trebui să facă eforturi financiare susținute pentru o asemenea măsură.

În schimb, liberalii au vehiculat scenariul unei semi-reglementări a pieței de electricitate. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, în acest moment, analizele se fac pe actualele trei praguri de consum la nivel casnic.

Invitat marți seară la Europa FM, vicepremierul Kelemen Hunor ne-a spus că se dorește o simplificare a procedurii de compensare a prețului la energie, astfel încât aceasta să fie la producător, nu la furnizor.

De asemenea, este luată în calcul și varianta voucherelor, acordate vârstnicilor, persoanelor sărace și bolnavilor a căror viață depinde de un aparat conectat la priză. Schema va beneficia de sprijin financiar de la Uniunea Europeană.

Se caută, totodată, soluții de ajutor pentru IMM-uri și marea industrie.

Parlamentul a hotărât ca minele de cărbune să fie închise treptat, până cel târziu la 31 decembrie 2032.

Aleșii Puterii au dat vina pe angajamentele din Planul Național de Redresare și Reziliență, negociate de Uniunea Salvați România când se afla la guvernare.

În replică, USR acuză PSD și PNL că pun sistemul energetic “pe butuci”.

La rândul său, liderul AUR, George Simion, a susținut că, dată fiind actuala criză, Germania redeschide facilităţi energetice.

Legea pentru închiderea minelor va fi trimisă la Cotroceni, pentru promulgare.

Banca Națională a majorat din nou, marți, dobânda cheie până la 6,75%, cu jumătate de punct procentual mai mult.

BNR a intervenit pentru a 8-a oară în acest an.

În ianuarie, dobânda de referință era de doar 1,75%.

Noua creștere poate determina majorarea indicelui ROBOR, ceea ce îi va afecta pe împrumutații la bănci.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a depășit 8%, față de doar 3% la începutul anului.

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei a început să investigheze evoluţia dobânzilor bancare, suspectând instituțiile de credit că s-au înțeles în stabilirea ROBOR la cel mai înalt nivel.

Printr-un exerciţiu antiterorist organizat în câteva orașe, Serviciul Român de Informaţii a testat modul în care instituţiile cooperează şi comunică între ele într-o situaţie cu multe necunoscute.

Scenariile au imaginat situații întâmpinate în ultimii ani în cazul atentatelor teroriste din Europa şi nu numai.

Atacatorii s-au dovedit singuratici, în proces rapid de radicalizare, care acţionează la întâmplare în zone foarte aglomerate.

Exercițiul s-a realizat cu muniţie de manevră, dar şi cu mijloace pirotehnice.

Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au efectuat, marți, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul ţării.

Activităţi au fost planificate cu un an înainte, în conformitate cu planurile de instruire în zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare.

Zborurile au ca scop creşterea nivelului de antrenare şi menţinerea capacităţii de acţiune a Forţelor Aeriene Române.

Militarii francezi dislocaţi la baza de la Cincu nu au formulat, până la această dată, vreo plângere oficială față de condiţiile de viaţă de acolo.

Ambasada Franţei la Bucureşti a amintit că decizia Parisului de a transfera trupe în România a fost luată foarte rapid, în luna februarie, după invadarea Ucrainei de armata rusă.

În decurs de câteva zile, Franţa a desfăşurat batalionul Forţei de Reacţie Rapidă a NATO.

Pe parcursul realizării instalaţiilor şi infrastructurii, militarii francezi s-au confruntat cu condiţii de viaţă rudimentare, însă situaţia s-a îmbunătăţit, a precizat Ambasada Franţei într-un comunicat.

Ucraina insistă că restabilirea integrităţii sale teritoriale este principala condiţie pentru reluarea negocierilor cu Rusia.

Prin vocea șefului Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov, administrația de la Kiev a precizat că are nevoie să i se ‘garanteze’ sisteme moderne de apărare antiaeriană, avioane, tancuri şi rachete cu rază lungă de acţiune. Potrivit lui, rachetele rușilor trebuie distruse înainte de a fi lansate din aer, de pe uscat şi de pe mare.

Zilele trecute, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spunea că este deschis negocierilor, însă doar dacă acestea presupun restabilirea frontierelor Ucrainei, plata de compensaţii pentru atacurile ruse şi pedepsirea celor responsabili pentru crime de război.

Scăderea temperaturilor în Ucraina a forțat compania naţională de electricitate, Ukrenergo, să introducă noi restricţii. Consumul de electricitate este în creştere, ceea ce pune presiune pe instalații.

Penele zilnice au început în urmă cu câteva săptămâni, după ce rușii au bombardat mai multe centrale electrice.

Afectată este inclusiv capitala Kiev.

Câştigătorul de la Loto 6/49 și-a revendicat, marți, marele premiu în valoare de peste 3,9 milioane de euro. Norocosul este din Giurgiu şi are 48 de ani, potrivit Loteriei Române.

Un al doilea focar de pestă porcină africană a fost confirmat la ferma Smithfield de la Pădureni, în județul Timiș.

40.000 de suine vor fi sacrificate, după ce 13 animale au murit într-o singură zi.

Comunitatea Declic protestează, miercuri, la Palatul Victoria, în timpul şedinţei de guvern. ONG-ul cere punerea în aplicare a directivei europene pentru salarii minime decente.

Parlamentul a dat undă verde legii care le oferă puteri sporite polițiștilor locali, astfel încât aceștia să poată legitima și amenda șoferii care încalcă regulile de circulație. Proiectul mai așteaptă doar semnătura șefului statului.

Cei mai mulţi români (95%) sunt îngrijoraţi de evoluţia preţurilor la energie, potrivit unui sondaj (Resideo).

În majoritate, cei care au răspuns anchetei au mărturisit că vor reduce temperatura în locuințe peste iarnă de teama facturilor mari.

Un retailer de bricolaj şi materiale de construcţii susține că produsele pentru încălzirea locuinţei şi accesoriile destinate eficienţei energetice vor fi “vedetele” din acest an ale perioadei de reduceri (Black Friday 2022).

La București, primarul general a dat asigurări că municipalitatea va achita facturile către Termoenergetica, furnizorul de agent termic în oraș.

Nicuşor Dan admite că Primăria Capitalei are nevoie de ajutor financiar de la Guvern pentru a plăti creanțele de 650 de milioane de lei, acumulate în ultimii trei ani.

La Arad, iluminat festiv de Crăciun va fi instalat doar în zona centrală şi în principalele sensuri giratorii.

Administraţia va folosi doar instalaţii cumpărate în anii trecuţi şi doar cu becuri LED, pentru a se face economii la energia electrică şi se gândește la un program de funcţionare a luminiţelor decorative, posibil până la miezul nopţii.

În localităţile izolate din Delta Dunării nu există vreun dentist care să ofere populaţiei servicii gratuite.

Din cei 35 de stomatologi  care au contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, doar 11 activează în mediul rural. Dentiștii care au cabinete în localităţile din Deltă nu beneficiază de sporul de 200% pe care-l primesc medicii de familie.

Ministerul Sănătăţii a raportat aproape 600 de noi infecții cu SARS-CoV-2, cele mai multe în Bucureşti (130). 93 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.

Alte patru decese au fost asociate Covid în România.

Serviciul Salvamont Sibiu a cumpărat 20 de dispozitive de intervenție în caz de avalanşă. În fiecare iarnă, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea Lac, se înregistrează frecvent avalanşe.

Poliția Capitalei îl cercetează disciplinar pe agentul care și-a pierdut încărcătorul armei cu 15 gloanțe, la ieşirea din schimb.

Tânărul se afla prima lui zi de muncă pe teren. Încărcătorul și a muniția sunt căutate.

Primarul Sectorului 1 a transmis Agenției de Integritate documentele cerute de instituție și justificarea implicării sale într-un proiect anticorupție cu finanțare europeană. ANI o acuză pe Clotilde Armand de conflict de interese, pentru că s-a numit pe sine manager al proiectului, acordându-și o bonificație de peste 18.000 lei.

Uniunea Salvați România și-a reafirmat sprijinul pentru primarul S1.

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizările față de noile legi ale Justiției, proiecte adoptate în procedură de urgență de majoritatea parlamentară.

Opoziția a acuzat că Puterea nu așteptat opinia Comisiei de la Veneția, for alcătuit din experți în drept constituțional.

România se numără printre ţările Uniunii Europene în care vânzările cu amănuntul au sporit în septembrie.

Avansul a fost de 2,4% comparativ cu aceeaşi lună din 2021, potrivit Eurostat. Față de august, în schimb, vânzările comercianților au scăzut.

Numărul angajaţilor care lucrează de acasă s-a dublat în blocul comunitar, până la 12%. În contextul pandemiei, tot mai mulți salariați europeni şi-au schimbat modelul de lucru. La Stockholm, capitala Suediei, doi din cinci angajaţi lucrează în mod obişnuit de la domiciliu.

În Turcia, poliția a arestat aproape 30 de persoane, printre care cadre militare destituite anterior, suspectate de legături cu predicatorul Fetullah Gulen.

Autoritarul președinte Recep Tayyip Erdogan susține că opozantul a orchestrat o tentativă de puci din 2016. Scenariul a devenit pretext pentru o masivă epurare politică în Turcia.

Naționala de handbal feminin a României întâlnește Macedonia de Nord, în această seară, de la ora 19:00, în ultimul meci din grupele Campionatului European.

O victorie sau un rezultat de egalitate ar fi suficiente.

În primele două partide, fetele noastre au fost învinse olandeze și de franțuzoaice. Româncele păstrează șanse de accedere în grupa principală. În schimb, prezența în semifinale a devenit imposibilă.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins Dinamo Bucureşti cu 3-2 (1-0), marţi seara, pe Stadion Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal.

FC Argeș a renunțat la serviciile fundașului Iasmin Latovlevici. Fotbalistul a avut o evoluție slabă în ultima perioadă.

În tricoul echipei piteștene, Iasmin Latovlevici a jucat de 40 de ori și a marcat un gol.

Fotbalistul polonez Robert Lewandowski va primi miercuri Gheata de Aur, trofeu care recompensează cel mai bun marcator din ligile europene.

Atacantul echipei FC Barcelona a înscris, în sezonul trecut, 35 de goluri în Bundesliga sub culorile echipei Bayern Munchen, reuşind să îi depăşească pe francezul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain, 28 goluri), pe italianul Ciro Immobile (Lazio Roma, 27 goluri) şi pe francezul Karim Benzema (Real Madrid, 27 goluri).

Atacantul polonez va primi trofeul în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Barcelona.

Gheata de Aur este un trofeu acordat de European Sports Media (ESM), asociaţie din care fac parte principalele publicaţii sportive la nivel mondial.

Pilotul de F1 Lewis Hamilton a devenit cetăţean de onoare al Braziliei înainte de Marele Premiu al statului Sao Paulo, programat duminică.

Britanicul a amintit de influenţa idolului său, legendarul Ayrton Senna, care l-a făcut să viseze să concureze în acest sport cu motor.

Logodită cu un şaman autoproclamat şi susţinătoare înfocată a unor terapii alternative controversate, prinţesa Martha Louise a Norvegiei renunţat la îndatoririle sale oficiale.

Fiica cea mare a cuplului regal al Norvegiei a divorţat de fostul soţ, în 2017 refacându-și viaţa alături de Durek Verrett, un ghid spiritual în mare vogă la Hollywood.

Tronul celor patru monarhi ai României, manuscrisul original al Imnului Naţional, prima maşină de spălat construită exclusiv din materiale naturale locale, piese spectaculoase din tezaurele dacice de la Sângeru de Pădure sau Cehei vor putea fi văzute, de miercuri, la Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

Expoziţia ”Muzeul pentru tine!” va fi organizată la Sala “Tancred Bănăţeanu”, punând în relație poveştile a zeci de piese de tezaur sau de patrimoniu provenite din colecţiile mai multor muzee din toată ţara.

Potrivit organizatorilor, este primul demers curatorial de tip „blockbuster” din România, apărut din nevoia muzeelor de a fi reconsiderate de autorităţi şi privite ca instituţii ce pot schimba substanţial dinamica economică şi socială a unei comunităţi.

Expoziția este rezultatul unui efort colaborativ impresionant, care a implicat participarea a peste 20 de muzee de diferite tipuri şi domenii.

Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil la senin, însă mai ales la începutul zilei, în zonele joase din Transilvania și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, va fi ceață sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 20 de grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceață mai persistentă din centrul țării, spre 10 grade.

În zonele de munte, vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de ziua precedentă. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni izolat se va semnala ceață.

La București, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, iar dimineața vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade.