Confidenţialitate


Prima pagină, 29 septembrie 2016


Prima pagină, 29 septembrie 2016

Jurnalul Naţional consemnează demisia lui Vasile Blaga din mai toate funcţiile deţinute la vârful PNL, cercetat fiind sub control judiciar pentru trafic de influenţă. Cel poreclit “Buldogul” este ultimul mohican al vechiului PDL ajuns pe cale să se retragă din viaţa politică. Problemele cu Justiţia i-au îngenuncheat, în trecut, pe foştii lideri pedelişti Adriean Videanu şi Radu Berceanu.

Adevărul notează că România a coborât nouă poziţii în topul mondial al competitivităţii, clasându-se pe locul 62 din 138 de state analizate de Forumul Economic Mondial. Ţara noastră este trasă în jos de infrastructură, educaţie, sănătate şi administraţie. Tragând linie, România stă mai prost decât Rwanda, India sau Vietnam.

România Liberă scrie că o treime din terenul arabil al ţării este vândut catre străini, potrivit unei estimări a organizaţiilor din agricultură. Fermierii locali strâng semnături prin care doresc declararea pamântului arabil drept patrimoniu naţional, astfel încât străinii sa nu-l mai poata cumpăra. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune că o astfel de initiaţivă nu poate fi aplicată, dar că unele reguli noi vor fi totuşi introduse.

Ziarul Financiar priveşte cele mai mari companii intrate în insolvenţă în ultimii cinci ani. 3 sunt deja în faliment, iar una este radiată, astfel că aproape 5.000 de locuri de muncă au dispărut din economie. O singură companie, respectiv Hidroelectrica, a reuşit să iasă din incapacitate de plată.

Din Gazeta Sporturilor aflăm că Denis Alibec va deveni cea mai scumpă achiziţie din istoria roş-albaştrilor. Steaua va plăti Astrei un milion şi jumătate de euro. Atacantul va încasa 1,04 milioane de euro din contractul pe 4 ani ani şi jumătate, plus 200.000 de euro la semnătură.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează