Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
O naștere rară a avut loc în Italia, într-un orășel din sudul peninsulei. Presa italiană scrie despre o fetiță ai cărei părinți au vârste înaintate: mama are 59 de ani, iar tatăl, 70.
Francesca Pia s-a născut recent în Salento, un orășel din sudul Italiei.
La naștere, cântărea 2,5 kilograme, iar între timp a ajuns la 4,5 kilograme. Medicii spun că fetița este într-o stare excelentă de sănătate, iar sarcina nu a avut complicații, în ciuda vârstei părinților.
„Sarcina a decurs foarte bine. Bineînțeles, am evaluat dacă existau riscuri și, odată ce ne-am dat seama că situația era în regulă, nu am avut nicio ezitare în a merge mai departe pe acest drum. De altfel, era vorba despre un cuplu care își dorea foarte mult un copil și care venea după o experiență extrem de negativă, cu avorturi repetate…”, a declarat medicul care a urmărit sarcina.
El a apreciat că, atunci când părinții au 59 și, respectiv, 70 de ani, putem vorbi despre o situație demografică ieșită din comun, un eveniment extrem de rar.





