Confidenţialitate


Prima pagină | 19 octombrie 2018


Prima pagină | 19 octombrie 2018

Adevărul observă că Fiscul ia cu asalt nunţile. ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriţi, fie că au avut doar cununia civilă, fie că au organizat deja şi nunta, o notificare prin care le cere, sub ameninţarea unei amenzi uriaşe, să spună cui au plătit servicii de fotografie, muzică sau unde au ţinut petrecerea, solicitând numele persoanelor sau firmelor, numerele de telefon, adresele şi eventualii intermediari. Sancţiunile pot ajunge până la 5.000 de lei. În ultimii aproape 10 ani, Fiscul a derulat mai multe controale în privinţa averilor maneliştilor, artiştilor şi vedetelor TV, descoperind diferenţe uriaşe între veniturile reale şi cele declarate.

România Liberă notează că doi parlamentari liberali propun desființarea Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Ben-Oni Ardelean şi Daniel Gheorghe acuză instituția că este inutilă şi încalcă dreptul la liberă exprimare. În replică, conducerea CNCD spune că aplică legile în vigoare. Consiliul a fost creat la solicitarea Uniunii Europene pentru a sancţiona actele de discriminare.

Intelectualii români vor dictatură, titrează Jurnalul Naţional. Patru specialişti ai Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj au realizat Studiul Educaţie pentru democraţie în şcolile din România. 1.427 de profesori au fost intervievați în legătură cu aspecte sau subiecte dezbătute în societate. 45% dintre dascăli sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% se declară pentru pedeapsa cu moartea şi tot atâţia sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi acceptată.

Ford trece pragul de 100.000 de maşini produse la Craiova, anunţă Ziarul Financiar. Constructorul auto a dat startul planului de investiţii, în valoare de 200 de milioane de euro, în vederea extinderii capacităţii de producţie, necesară pentru cel de-al doilea model. Compania are nevoie urgentă de infrastructură.

Gazeta Sporturilor scrie că, la o zi după ce s-a despărţit de suedezul Magnus Johannson, şefii echipei de handbal  feminin CSM Bucureşti au recrutat un antrenor sârb. Dragan Dukici nu a mai lucrat niciodată cu fete.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene