Confidenţialitate


Prima pagină | 14 decembrie 2017


Prima pagină | 14 decembrie 2017

Regele s-a întors acasă pentru totdeauna, titrează Adevărul. Sicriul cu trupul neînsufleţit al ultimului monarh al României a fost adus ieri în ţară și transportat la Castelul Peleş, fiind depus apoi în Sala Tronului de la Palatul Regal din Bucureşti. Românii sunt aşteptaţi să îşi ia rămas bun de la Mihai I.

Regele a revenit acasă şi nimeni nu îl mai poate alunga, titlul mare de pe prima pagină a României Libere. Repatriat din Elveţia, sicriul cu corpul neînsufleţit al suveranului a ajuns ieri după prânz la Castelul Peleş din Sinaia şi adus spre seară la Palatul Regal din Bucureşti, unde va sta până sâmbătă. Mihai I va fi înhumat la Curtea de Argeş.

Potrivit Jurnalului Naţional, Ministerul Afacerilor Interne nu are fonduri speciale pentru a-i ajuta pe polițiștii care ajung în stare gravă la spital, în urma atacurilor infractorilor. Agenţii nu au nici măcar asigurare de viață, nu au apărare juridică și nu beneficiază de niciun fel de protecție. În această situație se află acum Ciprian Sfichi, poliţist din cadrul SAS Suceava, rănit grav în timpul unei misiuni, pe 5 decembrie.

Ziarul Financiar observă iureşul deprecierilor la bursă. În ultima săptămână, BVB a consemnat scăderi chiar şi de 8%. Cu doar 10 şedinţe de tranzacţionare rămase din acesta, bursa de la Bucureşti a intrat într-o “zodie” a pierderilor.

Gazeta Sporturilor se întreabă cine va fi campioana tribunelor? Dacă la meciul Craiova – CFR vor veni cu 15.400 mai mulţi suporteri decât la FCSB – Viitorul, oltenii vor urca pe primul loc în clasamentul asistenţei. Un capitol la care, surprinzător, Sepsi este peste Dinamo, deşi covăsnenii au evoluat pe terenul din Braşov, nu la Sfântu Gheorghe. 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…