Confidenţialitate


Prima pagină, 12 aprilie 2016


Prima pagină, 12 aprilie 2016

Mitul tehnocratului începe să apună, titrează Adevărul. Premierul şi guvernul său par să se înscrie în aceeaşi tendinţă pe care a cunoscut-o şi preşedintele Iohannis: după o perioadă de entuziasm imediat după preluarea mandatului, se află pe o curbă descendentă a popularităţii, chiar dacă nu par să fi făcut greşeli majore. Dacian Cioloş şi Klaus Iohannis au în comun o anumită lipsă de curaj în luarea unor decizii nepopulare, dar necesare.

Premierul Cioloş taie de la demnitari şi dă la parlamentari, observă România Liberă. Executivul a finalizat ordonanţa privind lefurile în sistemul public. Guvernul intenţionează să mărească indemnizaţiile senatorilor şi deputaţilor cu aproape 50%, mult peste media celorlalţi angajaţi de la stat, ceea ce stârneşte nemulţumiri.

Ziarul Financiar scrie că raportul între salariul de bază minim, de 1.250 de lei brut pe lună, adică nivelul minim pe economie, şi cel maxim va fi de 1 la 12 în sectorul bugetar. Epopeea salarizării unice, o lege care trebuia să fie aplicată de mai bine de şase ani, continuă şi în guvernul Cioloş, care vrea ca de la 1 august să dea o nouă ordonanţă de urgenţă pe această temă. Efortul bugetar necesar implementării noii ordonanţe care reglementează legea salarizării bugetarilor depăşeşte 2 miliarde de lei.

Jurnalul Naţional consemnează retragerea forţată a liberalului Ludovic Orban din cursa pentru Primăria Capitalei, după o aventură electorală de 49 de zile. Pus sub control judiciar pentru că i-ar fi cerut unui afacerist 50.000 de euro, bani destinaţi unor apariţii televizate, deputatul a demisionat din funcţiile de vicepreşedinte al PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Cristian Buşoi şi Cătălin Predoiu sunt variantele de rezervă ale PNL.

Şarapova de România, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor.  Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv la Meldonium. Românca tocmai cucerise, la Portland, medalia de bronz cu echipa de ştafetă 4 x 400 de metri şi era cotată cu şanse pentru calificarea de la Rio.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră