Confidenţialitate


Prima pagină, 10 aprilie 2017


Prima pagină, 10 aprilie 2017

Potrivit Jurnalului Naţional, marfarul prăbușit de pe un pod, în Hunedoara, readuce în dezbatere problemele de la CFR Infrastructură. Incidentele sunt din ce în ce mai dese, la fel ca întârzierile trenurilor și grevele spontane ale angajaților, care declară că trebuie să vină cu piese de schimb de acasă. Chiar și aşa, CFR a cumpărat anul trecut cel mai scump tren din istoria companiei, cu nouă milioane de euro, care atinge o viteză imposibilă pentru România, anume 200 de km/h.

Dezincriminariada, titrează Adevărul. Noul Parlament îşi începe mandatul cu o avalanşă de iniţiative legislative menite să dezincrimineze fapte penale din cele mai variate domenii: de la Codul Penal, la legea societăţilor comerciale, de la legislaţia privind finanţarea partidelor la cea referitoare la integritatea funcţiei publice. Proiectele de legi i-ar avantaja pe aleşi, partidele lor sau clientela care ocupă funcţii în administraţia publică.

România Liberă scrie despre baronii Salvării. Cristian Grasu este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Alis Grasu este şefa Serviciului de Ambulanţă a Bucureşti-Ilfov. Amândoi sunt fondatorii unei asociaţii sponsorizate de firme care au contracte cu Ambulanţa Bucureşti-Ilfov.

Ziarul Financiar scrie despre cel mai bine plătite joburi fără facultate. Controlorul de trafic aerian câştigă între 20.000 şi 30.000 de lei, potrivit unui raport al companiei de externalizare a serviciilor de resurse umane Smartree. În topul meseriilor care nu necesită o diplomă de licenţă se află cele de controlor de trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier.

Gazeta Sporturilor observă că atunci când Denis Alibec nu este în formă, Harlem Gnohéré devine responsabil cu golurile roş-albaştrilor. Finanţatorul Gigi Becali se felicită că a dat 4 milioane de euro pe cuplul de atacanţi care a decis toate cele 4 victorii ale FCSB din play-off. Rivalele la titlu par extenuate. Ieri, nici FC Viitorul, nici CFR Cluj n-au reuşit să înscrie.

 


Ultimele stiri
Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…