Confidenţialitate


Premierul Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor să îl demită pe directorul CNAIR


Premierul Dăncilă îi cere ministrului Transporturilor să îl demită pe directorul CNAIR

“În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Viorica Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.

“Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect. Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale”, transmite sursa citată.

Viorica Dăncilă acuză actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) că a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

“În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR”, se mai arată în comunicatul de presă.

Narcis Neaga a revenit la conducerea CNAIR, după ce a mai deținut funția, în mai 2018.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează