Confidenţialitate


Polonia: Grevă de o zi pentru dreptul de a face avort


Polonia: Grevă de o zi pentru dreptul de a face avort

La îndemnul unei organizaţii de apărare a drepturilor femeilor, angajatele din multe oraşe protestează față de recenta decizie a Curții Constituţionale care interzice aproape în totalitate avorturile.

Hanna Zdanowska, primăriţa din Lodz, al treilea cel mai mare oraş din Polonia, a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu scaunul său gol, însoţită de textul: ‘Închis’.

Din solidaritate cu protestatarele, și unii bărbaţi care lucrează în instituţii publice, universităţi şi firme private au intrat o zi în grevă.
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, şi-a exprimat la rândul său sprijinul pentru proteste.

Noi manifestații de amploare sunt așteptate în această seară, în a şaptea zi consecutivă de proteste.

Furia demonstramților se îndreaptă împotriva partidului de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), şi a liderului acestuia, Jaroslaw Kaczynski.

Tensiunile din stradă au ajuns și în Parlament. Deputatul de stânga Joanna Scheuring-Wielgus a inițiat o moțiune prin care cerea ca forul legislativ să dezbată un proiect care să facă legea avortului mai permisivă. Agenții de securitate au fost chemați să intervină în plenul Camerei inferioare, după ce femeile din opoziție au au înconjurat băncile în care stăteau conservatorii și au afișat bannere pe care scria ”Avort legal!”, și ” Rușine”, în timp ce strigau ”Acesta este război!”.

Liderul partidului aflat la putere, Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, i-a acuzat pe protestatari că încearcă să demoleze Polonia și le-a cerut polonezilor să apere ”națiunea și biserica”. El a spus și că decizia Curții Constituționale este ireversibilă.

Joia trecută, în urma unei plângeri depuse de parlamentarii conservatori, această instanță a decis că este ilegal să se facă avorturi în cazul unor malformaţii congenitale ireversibile ale fetusului, fiindcă ar încălca dreptul la viaţă garantat de Constituţie. Practic, avortul mai este permis în Polonia doar în cazul violului, incestului și dacă sarcina reprezintă un pericol pentru viaţa şi sănătatea mamei.

În Polonia se înregistrează mai puţin de 2.000 de avorturi legale pe an. Grupurile feministe estimează că peste 200.000 de întreruperi voluntare de sarcină sunt făcute în mod ilegal în străinătate, în fiecare an.

59% dintre cei chestionați cred că noile reglementări privind avortul au mers prea departe, arată un sondaj publicat de Gazeta Wyborcza.
Dintre statele UE, Polonia – țară predominant catolică – are cea mai strictă legislație în acest domeniu.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează