Confidenţialitate


Poliţia va avea o structură care să se ocupe special de persoanele dispărute


Poliţia va avea o structură care să se ocupe special de persoanele dispărute

Prevederea este cuprinsă în proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute, proiect care a fost pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne.

Structura se va numi Unitatea centrală pentru persoane dispărute. Ea va gestiona întreaga activitate pentru soluţionarea unui caz.

Birouri specializate vor fi şi la nivelul fiecărui judeţ. Se va crea – potrivit proiectului – un sistem de protecţie adaptat nevoilor persoanei dispărute şi familiei acesteia, însă nu se menţionează cum va funcţiona acest sistem.

Cazurile de dispariţie vor fi tratate cu prioritate – stabileşte legea – care spune că primele 48 de ore de la sesizarea dispariţiei sunt de importanţă crucială şi că în acest interval trebuie folosite intensiv toate resursele.

De-asemenea, se stabileşte că sesizarea unei dispariţii nu va fi niciodată refuzată pe motiv că persoana care o depune nu ştie sau nu oferă toate datele necesare pentru găsirea persoanei dispărute.

Autorităţile merg pe ideea că sprijinul oferit de populaţie în găsirea persoanei dispărute este, de foarte multe ori, determinant. De aceea, noua lege vorbeşte despre publicitatea cazurilor prin orice mijloace.

Legea mai menţionează că Mecanismul ”Alertă dispariţie copil”, se va declanşa doar atunci când există indicii că minorul dispărut se află în de pericol.


Ultimele stiri
Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează