Confidenţialitate


Peste 50 de persoane salvate de pe o ambarcaţiune


Peste 50 de persoane salvate de pe o ambarcaţiune

Poliţiştii de frontieră români, aflaţi în misiune Frontex, au salvat peste 50 de persoane, printre care şi 19 copii, aflate pe o ambarcaţiune care risca să se scufunde în Marea Egee.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, echipajul unei nave de supraveghere a observat, sâmbătă, în jurul orei 23.30, o ambarcaţiune gonflabilă, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei, şi care risca să se scufunde.

Poliţiştii au preluat pe nava Gărzii de Coastă cele 54 de persoane, cetăţeni din Siria, Irak şi Afganistan și le-au oferit asistenţă, hrană şi apă.

Câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranţă până în Portul Chios, unde autorităţile elene au desfăşurat procedurile de identificare, înregistrare, amprentare şi asistenţă medicală.

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat peste 950 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează