O nouă descoperire pentru copiii bolnavi de autism

Cercetătorii americani au descoperit că pacienţii care îşi fac tratamentul într-o cameră de decomprimare, dezvoltă anumite abilităţi de socializare, relatează BBC.

Studiul nu a reusit să demonstreze că rezultatul pozitiv poate fi obţinut pe termen lung, dar ameliorează starea pacienţilor într-un timp foarte scurt.

Oxigenul reduce inflamaţiile din creier şi permite o circulaţie mai bună a sângelui. La cercetare au participat 62 de copii cu vârste cuprinse între doi şi şapte ani.

Dupa 40 de ore de terapie, aceştia au dezvoltat mai multe abilităţi de comunicare. Tratamentul este costisitor pentru că o astfel de cameră costa între 14.000 şi 17.000 de dolari.

Următorul pas al doctorilor este să afle ce categorii de pacienţi răspund tratamentului. Cercetătorul Dan Rossignol spune că este posibil ca pacienţii cu inflamaţii mai pronunţate să raspundă mai bine tratamentului.

Ce este autismul?

Termenul de ‘autism’ este folosit în sensul larg de ‘tulburări din spectrul autismului’. Atunci cînd ne referim la ‘autism’ ca tulburare specifică din cadrul spectrului, folosim termenul ‘autism clasic’ sau ‘tipic’. Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea ‘centrală’ din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de tulburări din spectrul autismului-TSA (‘autism spectrum disorders’), alături de Sindromul Asperger şi Tulburările pervazive de dezvoltare -nespecificate altfel, denumite şi autism atipic.

Termenul oficial folosit în sistemele internaţionale de clasificare (Diagnostic and Statistic Manual, DSM IV; International Classification of Diseases-ICD 10) este acela de ‘tulburări pervazive de dezvoltare’ (pervasive developmental disorders) care include, alături de TSA menţionate mai sus, şi Tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi Sindromul Rett.

Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sînt încă necunoscute.

Tulburarea se manifestă în prima copilărie, între 1,6 şi 3 ani. Nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele (tiparele comportamentale pe baza cărora se face diagnosticarea) nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. În ultimii ani cercetătorii recunosc tot mai mult faptul că se pot observa anumiţi ‘precursori’ ai acestor tipare comportamentale în etape de dezvoltare ale copilului mult mai timpurii, numărul de instrumente care încearcă să detecteze autismul la vîrste mai mici de 18 luni fiind şi el în creştere.

Uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează şi pierde din abilităţile dobîndite. Poate fi vorba de o pierdere a utilizării cuvintelor folosit de copil le-a pînă atunci, de pierderea contactului vizual, a interesului pentru joc sau de retragere socială. În mod obişnuit , autismul este diagnosticat mai devreme mai ales dacă este acompaniat de retard mental şi este mai puţin diagnosticat printre copiii şi adolescenţii cu o inteligenţă medie sau superioară mediei.

Cât de des apare autismul?

În trecut autismul era considerat o tulburare rară. Acum este acceptat faptul că această tulburare nu este atît de rară (autismul se întîlneşte mai des decît sindromul Down sau paralizia cerebrală, de ex.). În întreaga lume 5 din 10.000 de persoane au ‘autism clasic’, ‘autismul lui Kanner’, iar aproximativ 20 din 10.000 de persoane au tulburări din cadrul întregului spectru al autismului, după Wing şi Gould (1970).