Confidenţialitate


Nu mai sunt bani pentru tratamentele oncologice. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Trăim din mila celor care produc medicamentele respective” | AUDIO


Nu mai sunt bani pentru tratamentele oncologice. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Trăim din mila celor care produc medicamentele respective” | AUDIO

Nu mai sunt bani pentru tratamentele necesare bolnavilor de cancer, atrag atenția asociațiile care îi reprezintă pe pacienți. Unele contracte pentru furnizarea medicamentelor au expirat și nu au fost prelungite. Situația critică apare pentru că bugetul statului a fost prost calculat, iar sumele pentru programele naționale au fost insuficiente.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia: „Trăim din mila celor care produc medicamentele respective când ne dau în continuare, dar oare cât timp”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Acest genocid, până la urmă, îl semnalez de la începutul anului: lipsă medicamente, lipsă bani pentru investigații… Uitați că am avut gura aurită. De fapt, am avut informația că la 1 iulie deja s-au încheiat câteva contracte pe cost-volum privind tratamentele pacienților oncologici. Trăim din mila celor care produc medicamentele respective când ne dau în continuare, dar oare cât timp, pentru că ei au un business de întreținut”, a explicat Cezar Irimia – președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Furnizarea tratamentelor se poate întrerupe în centrele medicale, având în vedere că unele au rămas fără contracte, subliniază Cezar Irimia

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Tratamentele nu au fost deocamdată întrerupte aici unde au expirat contractele cost-volum, dar cu siguranță vor fi întrerupte cât de curând dacă aceștia nu-și primesc banii. Deci contractele au expirat; nu au prelungit contractele pe tratamentele în derulare din lipsă de bani. Nu a implementat ministrul Planul Național de Cancer din lipsă de bani”, a adăugat președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Iresponsabilitatea celor din Ministerul Sănătății care au știut să abroge Articolul 7 din Legea 293 a Planului Național de Cancer pentru a nu mai avea responsabilitatea implementării acestui plan”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernanții au avut grijă să modifice legislația pentru a scăpa de orice răspundere când vine vorba de programele naționale pentru boli grave, cum este programul pentru cancer, mai spune liderul Asociațiilor cu afecțiuni oncologice:

„Iresponsabilitatea celor din Ministerul Sănătății care au știut să abroge Articolul 7 din Legea 293 a Planului Național de Cancer pentru a nu mai avea responsabilitatea implementării acestui plan – așa au făcut cu toate responsabilitățile, le-au abrogat. Inclusiv miniștri nu au nicio responsabilitate față de portofoliul lor, față de actele lor”, a mai spus președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Legea Uitării Oncologice, aprobată în unanimitate de Camera Deputaților din Italia. Persoanele care au suferit de cancer vor fi protejate în fața discriminări financiare | AUDIO


Ultimele stiri
Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Zece elevi au fost transportați la spital

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează