Confidenţialitate


Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută şi votată azi în plenul Parlamentului. Ce strategii au partidele


Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută şi votată azi în plenul Parlamentului. Ce strategii au partidele

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan se dezbate şi se votează marţi, 5 mai, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Este nevoie de un total de 233 de voturi în favoarea moțiunii pentru ca aceasta să treacă. În timp ce PSD, AUR și PACE – Întâi România numără împreună 231 de parlamentari, unii dintre cei care au semnat moțiunea – parlamentari de la POT – au transmis că nu o vor și vota.

Moţiunea de cenzură, intitulată „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, a fost semnată de 254 de parlamentari.
Aceasta a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.

Cum vor vota partidele

Pentru a avea certitudinea că toți parlamentarii social-democrați votează pentru căderea Guvernului Bolojan, PSD a decis ca aceștia să își arate votul, marți, la moțiunea de cenzură.

Conducerea AUR nu a cerut parlamentarilor partidului să voteze cu bilele la vedere. Potrivit liderului senatorilor AUR, Petrişor Peiu, fiecare deputat sau senator va decide individual modul în care îşi exprimă votul.

Deputaţii liberali vor fi prezenţi la dezbateri, dar nu vor participa la procedura de vot,  în semn de protest faţă de „monstruoasa coaliţie PSD – AUR”, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache. În schimb, grupul PNL de la Senat a decis ca parlamentarii să fie prezenţi în bănci, dar să nu voteze. Premierul Ilie Bolojan va fi prezent atât la dezbaterea, cât și la votarea moțiunii de cenzură, conform programului anunțat de Guvern.

Parlamentarii USR vor fi prezenţi în plen, dar nu vor exprima un vot la moţiunea de cenzură, a anunţat preşedintele partidului, Dominic Fritz.

Fără vot din partea UDMR și vot „după propria conştiinţă” în rândul grupului minorităţilor naţionale

Parlamentarii UDMR vor sta în bancă şi vor spune „prezent, nu votez”, a transmis preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.

Membrii grupului minorităţilor naţionale sunt împărţiţi între a susţine moţiunea de cenzură şi a vota împotrivă. Aceştia au decis să voteze fiecare „după propria conştiinţă”.

Pe de altă parte, mai mulți semnatari ai moțiunii au anunțat că nu mai susțin demersul. Este vorba de parlamentarii aleși pe listele POT.

Votul va fi secret cu bile, iar pentru ca moţiunea să fie adoptată este nevoie de cel puţin 233 de voturi „pentru”. Grupurile PSD, AUR şi PACE – Întâi România au împreună 231 de parlamentari.


Ultimele stiri
Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează